Primul substantiv din titlu ar putea crea stupoare pentru cucoane pudibonde, numai că eu regret pentru faptul că nu-mi pot permite să folosesc cuvântul neaoș, ar fi mai expresiv, mai convingător (iar „rahat” e un sinonim caraghios).

De câțiva ani încoace, prin orașul meu numărul câinilor maidanezi a scăzut simțitor; se știe cine se ocupă de așa ceva, important e rezultatul. Însă a crescut alt soi de patrupede: câinii de… cum să-i numesc? De bani gata? De tineri buieci?

A început să se știe prin preajmă că Becleanul, în centru cel puțin, a început să aibă o față curată, modernă, desigur, prin efortul, atenția edililor. S-a întins gazon proaspăt pe suprafețele de acces ale cetățenilor, s-a reasfaltat, s-a tencuit, circulația s-a disciplinat, pubelele de pe bordura trotuarelor nu sunt de decor (deși…).

Ei bine, a început să fie mai evidentă categoria câinilor plimbați cu lesa ori cu botnița. Celor mici li se mai spune cățeluși de companie, de obicei, în posesia familiilor vârstnice, a persoanelor singure, în cele mai multe cazuri domiciliate în apartamente. Dar câinii cei mari (unii cât vițeii) sunt ținuți și ei la bloc? Bunicul meu avea câine în curte, la casa mea părintească aveam un cățel în curte, unii sunt prinși în lanț și lăsați liberi în timpul nopții, alții nu cunosc lanțul și trebuie să stai la poartă până stăpânul aude lătratul.

Cei din curte mai au nevoie de plimbare prin oraș? Nu. Nevoia e a stăpânilor, să facă paradă canină. Și cine sunt ei? Îi cercetez: niște cabotini, niște trepăduși tineri (vreo doi foști elevi de-ai mei trecuți prin corigențe), întorși după câțiva ani trudiți prin străinătate, dar pofticoși să se distingă, să epateze, să etaleze maniere dintr-un mediu pe care l-au socotit mai distins, mai la modă: Adică snob; dar e vorba de un snobism ridicol, penibil, în această lume românească cu un nivel de trai așa de scăzut și în care tradiția, cutumele încep să devină derizorii. Nu contează, e „cool”.

Ați observat că patrupezii au simț igienic, din… născare, ei nu se eliberează de fecale decât în locuri curate, salubre , mai cu seamă pe iarba verde, cosită, proaspătă. Și uite așa au început să apară grămăjoare încolăcite… estetic, asta după cantitatea de hrană care le intră în maț. Și peisajul a început să aibă o înfățișare bizară. Și ciudat, mai ales în jurul spațiului curat al celor două biserici din centru. Or, stăpânii aceștia buieci sunt atei?... Nu știu dacă cei de la salubritate au în…„fișa postului” și obligația de a face curățenie după dărnicia anală a potăilor. Însă nu pot să nu îmi amintesc secvențe din Montreal sau Paris, Viena, unde, în cazul în care patrupedul s-a defecat, stăpânul scoate imediat o pungă pe care o are luată de acasă special pentru această nevoie canină; sau sunt parcuri unde, panouri speciale interzic intrarea cu câini. Oh, occidentalii ăștia simandicoși !...

La mine, posesoarele de pufușori cu patru picioare vin mai cu seamă în zona părculețului unde locuiesc. A, nu pentru mine. Probabil deoarece cățelușii sunt interesați de biblioteca orașului, de farmacie, de agenția loto (de altfel, se spune că au noroc cei care calcă pe…), mirați de bustul lui Eminescu (la soclul căruia unii aduc flori, coroane omagiale, iar unele cucoane… mde!...).

Prin urmare, și snobismul precar se include în consolidarea comportamentului nostru civilizat.