Actualitate
O inimă a încetat să mai bată, un suflet nobil s-a ridicat la ceruri lăsând în urmă durere şi lacrimi. VASILE MAXIMINIAN, în vârstă de 78 ani, soţ, tată, socru, bunic şi străbunic, un exemplu de omenie, cinste şi demnitate pentru comunitatea din Dumbrăviţa, a trecut fulgerător poarta veşniciei.
Profund îndureraţi, transmitem gândurile noastre de mângâiere şi îmbărbătare, alături de sincere condoleanţe familiei îndoliate în aceste momente grele.
Fie ca bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul în lumea celor drepţi şi să-i dea odihnă veşnică!
Colegii de la Redacţia „Răsunetul”
***
† Cu durere în suflet, anunţăm trecerea la cele veşnice a celui care a fost VASILE MAXIMINIAN, soţ, tată, socru, bunic şi străbunic, o fiinţă blândă, iubitoare, model de hărnicie şi înţelepciune, care şi-a dăruit întreaga viaţă grijii pentru cei dragi.
Slujba de priveghi va avea loc sâmbătă, 13 iunie, ora 19.00, în localitatea Dumbrăviţa.
Slujba prohodului va fi oficiată de Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, duminică, 14 iunie, ora 14.00.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace!
Soţia Irina, copiii Menuţ, Ana şi Alexandru, Ioan şi Lucreţia, nepoţii şi strănepoţii