A trecut şi manifestarea de la Hotel Metropolis dedicată învăţătoarelor. La ora când va apărea ziarul print, va trece şi al doilea eveniment organizat la Centrul Cultural Municipal, tot sub brandul ,,Femeia Europeană”.
Actualitate
Şi uite aşa, în weekend vor trece şi remuşcările, şi orgoliile.
În ceea ce mă priveşte, nu am intrat, în polemica ,,femeii europeane”, cine a pus coada la cireaşă, pentru că nu i-am văzut sensul. Ştiu foarte bine, dacă tot mă împăunez că sunt jurnalist, originea brandului, la fel cum o ştiu şi ceilalţi, celelalte.
Am ales să merg la spectacolul de la Hotel Metropolis, voi merge şi la cel de vineri de la Centrul Cultural Municipal. Merg pentru artişti, o spun cât se poate de sincer…
În rest highlife-ul bistiţean nu mă interesează. Nu e în targetul meu. Nu mă interesează să le zâmbesc frumos, să fac discuţii de complezenţă.
Dar să revin la evenimentul de miercuri de la Hotel Metropolis ,,Femeia europeană – Învăţătoarea mea…cu ea am cunoscut lumea”, eveniment pus la cale de organizaţia judeţeană de femei a PDL, condusă de Gabriela Montoiu.
Privindu-le pe învăţătoarele premiate, privind-o pe frumoasa învăţătoare, alături de care am împărtăşit întreg spectacolul, mă gândeam, câţi dintre noi conştientizează cât de important e rolul învăţătoarei în viaţa copilului.
Recunosc, cu ruşine, cu părere de rău, că nu mai ştiu nimic despre doamna mea învăţătoare, despre tovarăşa învăţătoare. Am revăzut-o anul trecut, în noiembrie, chiar de ziua mea, în parcarea unui supermarket. Ca un minim gest de bucurie nu am fost în stare decât să-i ofer căruciorul pentru cumpărături…
Şi, totuşi, dincolo de trecerea anilor, chipul învăţătoarei nu se uită. De ce? Pentru că, vrând-nevrând, este omul căruia ii datoram recunoştinţă pentru totdeauna…
Ca o notă finală, cât de reuşit a fost sau nu evenimentul, putem să-l întoarcem pe toate feţele şi sigur îi vom găsi hibe…dar importantă nu e opinia mea, ci a doamnelor învăţătoare. Şi dăscăliţele s-au bucurat. Şi e suficient…
Dar ca orice eveniment monden, nu au lipsit unele ,,convulsii”, jurnalistice, desigur.
În timp ce mai toată lumea îi blitzuia pe politicienii prezenţi, comentau toaletelor doamnelor din politică, mă gândeam cât de împărţite sunt drumurile şi în politică. Ca şi în viaţă.
Mă uitam la Gabriela Montoiu. Era un amalgam de emoţii. Părea vulnerabilă, dar extrem de decisă să-şi ducă proiectul până la capăt.
Sunt convinsă că a avut parte de momente grele, de oameni care au dezamăgit-o, dar a mers înainte… Într-o lume a goanei după doi lei şi-o linguriţă de faimă în plus, nu a renunţat. Nu a renunţat la propria onestitate.
Şi a meritat. Repet, au spus-o doamnele învăţătoare.
P.S. Nu cred că voi uita seara de miercuri de la Hotel Metropolis. A fost seara în care am avut prilejul să stau de vorbă un sfert de oră sau poate mai mult, mai puţin, nu am idee, a trecut aşa uşor timpul, cu Alexandru Arşinel. Îmi place pentru că are lumină în privire. E un om bun. Şi am povestit multe despre actori. Şi am aflat lucruri interesante pe care le păstrez doar pentru mine.
Nu cred că întâlnirea mea cu domnul Arşinel a fost doar rezultatul unei conjuncturi. Nu mă pot mulţumi cu gândul că ne mişcăm la întâmplare printr-o lume în care întâlnirile sunt lipsite de rost. Poate că aşa se face simţită mâna destinului.
Vineri, ajutată tot de brandul ,,Femeia Europeană”, o voi putea revedea pe Angela Similea. Şi uite aşa, mult timp după aceea, poate, în bilanţurile fericirilor mele, serile de miercuri şi vineri vor rămâne ca unele din cele mai frumoase seri din viaţa mea.