Fii mai bun: dăruieste un zâmbet!
Prof. Lorena Danila

Luna decembrie e prin excelenta una deosebita atat prin frumusetea

sarbatorilor prezente, cat si prin bogatia sentimentelor care reusesc sa ne

inunde sufletele oprindu-ne astfel din mersul de zi cu zi, ca sa ne faca sa

ne gandim mai mult la semenii nostri.

De obicei astfel de sentimente caracterizeaza omul matur, cel putin asa

gandeam eu, si nu copiii, pe care ii credeam mult prea ocupati cu Mos

Craciun, bradul si colindul. Intrand in clasa, intr-una din zilele

trecute, mi-am dat seama ca nu e asa, ca si cei mai tineri dintre pamanteni

doresc sa identifice prin practica valorile, conotatiile verbului a ajuta. Un

glas usor emotionat din clasa a VII-a A a Scolii Gimnaziale Ilva Mica m-a

intrebat “ doamna diriginta, nu am putea sa adunam haine si jucarii si sa

le ducem copiilor mai putin norocosi decat noi?” Initiativa mi s-a parut

deosebita! Mai ales ca ii vedeam cu cata ardoare ar dori sa se implice.

Astfel am pus pe roate campania FII MAI BUN: DARUIESTE UN ZAMBET!

Am anuntat dirigintii, invatatoarele si copiii din scoala si in cateva zile

s-au adunat lucruri foarte frumoase pe care cu emotie le-am daruit copiilor

de la Directia pentru protectia copilului, Nasaud. Dar mai mare a fost emotia

pe care ne-a starnit-o reactia acelor copii, bucuria nestavilita, nu atat ca

primesc ceva, cat faptul ca din nou ii viziteaza cineva. Doamna care ne-a

insotit ne-a spus ca au, din punct de vedere material, tot ce le trebuie, dar

mereu, mereu se bucura foarte mult de orice primesc nou, de orice vizita, de

orice persoana care se intereseaza de ei, pentru ca ei de aceasta duc lipsa,

de dragoste, si mai ales de dragoste parinteasca.

Vreau sa multumesc celor care s-au implicat, celor care ne-au inlesnit

transportul lucrurilor adunate, sa-i felicit pe ei si pe toti cei care in

aceasta luna au fost mai buni, mai darnici, mai intelegatori, dar vreau sa-i

rog totodata, incluzandu-ma si pe mine, sa nu uitam ca acei copii si altii ca

ei sunt acolo si in celelalte unsprezece luni ale anului. Ar fi bine sa ne

facem un obicei din a-i vizita! Cu siguranta nu se vor plictisi de noi, si in

plus ne vor aduce aminte ca suntem oameni binecuvantati!

Sarbatori fericite copii dragi, sarbatori fericite personalului care a grija

de voi! Sarbatori fericite elevilor, parintilor si dascalilor care ne-au

ajutat, si in anul care vine sa fim mai buni pentru ca astfel vom darui …

zambete!