Maeştrii construcţiilor din Transilvania, cei care au modernizat efectiv România, prin profesionalismul de care au dat dovadă în construcţiile civile, industriale, blocuri de locuinţe, oameni care au făcut eforturi supraomeneşti, specialişti de înaltă clasă şi competenţă, cei cărora generaţii la rând ar trebui să le mulţumim, s-au întâlnit la Bistriţa pentru a face un remember asupra retrospectivei activităţii de construcţii-montaj în judeţul Bistriţa-Năsăud, în perioada 1970-2014.
Actualitate
Lucrătorii din acest important, vital şi strategic domeniu – Construcţii – montaj, care au activat în ultimii 40 de ani în judeţul Bistriţa-Năsăud, începând din anul 1970, când se reorganizează structural ramura construcţii-montaj, urmare a noilor perspective de creştere şi dezvoltare a ramurilor chimiei, metalurgiei neferoase, construcţiilor de maşini, industriei alimentare, s-au revăzut cu emoţii şi lacrimi de bucurie.
Marea familie a constructorilor deosebiţi, dăruiţi trup şi suflet valoroasei meserii, s-au revăzut, cu drag şi dor, în 22 mai, la restaurantul Terra din Bistriţa, unde au depănat amintiri şi momente de o sensibilitate emoţională, când viaţa i-a obligat să construiască mult, bun, performant în folosul poporului şi ţării.
După întâlnirea de recunoaştere la sediul A.C.I. Bistriţa, începând cu ora 11.00, s-a făcut prezentarea unui scurt istoric a lucrărilor şi structurilor organizatorice ale operatorilor economici din sectorul construcţii-montaj, cu exemplificări, justificări şi motivaţii privind volumul imens de muncă abordat.
După deschiderea oficială a frumosului şi plăcutului eveniment, făcută de ing. Ioan Blaga – director în perioada 1989-2007 la A.C.I. Bistriţa, au rostit scurte şi emoţionante alocuţiuni ing. Ioan Matei – director A.C.I. Bistriţa între 1970-1989, ing. dir. TIM Cluj – Augustin Munteanu, ing. Ioan Mureşan – director TIM Bistriţa, ing. Dumitru Botezatu – director TIM Bistriţa, ing. Virgil Negruşa – şef şantier instalaţii, dl. Gheorghe Şanta, fost viceprimar al oraşului Bistriţa şi alţi colegi de muncă răspândiţi pe întreg teritoriul ţării.
Pentru cei dispăruţi s-au păstrat câteva momente de reculegere.
Grupul de iniţiativă, întrunit la A.C.I. Bistriţa, în 14.02.2014, a reuşit, cu brio, să finalizeze această acţiune, fapt ce merită felicitările noastre.
Nu avem voie şi nu trebuie să uităm niciodată pe cei care au fost „eroii constructori” în judeţul nostru, cei care au clădit, pe baze trainice, mii de apartamente, zone industriale în oraşele judeţului, Palatul administrativ al judeţului B-N, Hotelul Coroana de Aur, COMELF Bistriţa, ROMBAT Bistriţa, Palatul de Justiţie Bistriţa, Coş de fum Laminor Beclean, Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” Bistriţa, Centrala Termică Bistriţa, sala de sport Beclean etc. şi pentru care avem toată stima, onoarea şi preţuirea.
Îi vom enumera, în mod aleatoriu, cu scuzele de rigoare dacă omitem pe cineva: de la A.C.I. Bistriţa – cunoscutul, apreciatul şi profesionistul ing. Ilie Bungărdean, un om devotat trup şi suflet meseriei nobile de constructor, ing. Gundish Francisc, ing. Laurenţiu Precup, ing. Gavril Beşa, şi Pavel Beşa de la TVI Cluj, ing. Alexandru Rus, ing. Gheorghe Clopot – de la A.C.I., ing. Sorin Pop, ing. Daniel Barotă, ing. Virgil Iţu, ing. Ioan Matei, ing. Marian Iancu, ing. Mircea Torcatoru, ing. Vasile Poenaru, ing. Ioan Blaga, ing. Ioan Mureşan, care a condus A.C.I. Bistriţa, ec. Leon Cherecheş, ec. Ioan Maja, de la TIM Grup şantiere Bistriţa – ing. Augustin Munteanu, ing. Vasile Rus, ing. Dumitru Botezatu, ing. Ilie Negruşa, ec. Francisc Csiki, directorii tehnici TIM Braşov, ing. Francisc Kiss, ing. Grigore Maxim, ing. Constantin Baciu, ing. Cotarlea A. şi nu în ultimul rând colegii ingineri – ing. Grigore Pojum, ing. Petru Boldor, ing. Elisabeta Pampas, ing. Vasile Moldovan, ing. Ioan Miclea, ing. Radu Sabău, ing. Ioan Săoucă, ing. Maria Mureşan şi ing. Gheza Galafalvi.
La agapa prietenească s-au depănat amintiri, întâmplări, s-au făcut aprecieri, s-au tras şi concluzii: „păcat că s-a înfiinţat un Minister al Demolărilor!”
Cu poza de grup s-a încheiat o revedere de suflet şi cu multiple semnificaţii.
Să ne trăiţi mulţi şi fericiţi ani, buni şi inteligenţi constructori!