( Foto) Eterna cinstire bravilor eroi la Bistriţa

Cinste eroilor noştri. Judeţul a adus un pios omagiu celor care au luptat pentru glia străbună. În anul 1920 Ministerul de Război al României reîntregite a stabilit ca Ziua „Înălţării Domnului” să fie Ziua naţională pentru comemorarea eroilor căzuţi în luptă. Comemorăm pe cei care, prin sacrificiul lor suprem, ne-au asigurat libertatea şi independenţa.

Manifestările dedicate memoriei eroilor care s-au jertfit pentru România, au fost demarate de Instituţia Prefectului, împreună cu Garnizoana Bistriţa, prin ceremonialul militar-religios, la „Monumentul Eroilor” din Piaţa Petru Rareş. Au fost prezenţi prefectul Ovidiu Frenţ, preşedintele CJ – Radu Moldovan, primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Teodor Creţu, deputatul Doina Pană, reprezentanţi de la asociaţiile cadrelor militare în rezervă şi retragere, veteranii de război, instituţiile publice, partidele şi formaţiunile politice.