LIED

Lebăda cântă poemul mut

din carnea mea verde călcată de vânt,

cad sunete rânjite pe grumazul degetelor,

livada de vise a înflorit sub aşternut.

Lebăda cântă poemul mut

din trupul tău de ciută, foşnind a pământ,

miroase a busuioc în pântecul stelelor,

ploaia biciuie frunzele ca un arnăut.

TRAI SĂPTĂMÂNAL

Luni lustruiesc pantofii oraşului,

marţi iubesc frunzele la mansardă,

miercuri cumpăr din piaţă lacrimi ieftine,

joi mă cert cu chiriaşul de vise,

vineri îmi duc emoţiile la teatrul de păpuşi,

sâmbătă joc dame cu dudul de lângă fereastră,

duminică citesc în ziarul de ştiri că venise iarna

la schitul unde se călugărise cireşul sub care

ţi-am jefuit trupul abia început.

ARITMETICĂ

Unu e substantivul în maternitatea fântânii

cu ciutura proaspătă,

doi e portativul desenat pe intonaţia visului,

trei e râsul cu bube de buruieni în poală,

patru e sărutul paparudă cu o pâine sub jerseu,

cinci e înjurătura ce sughite proverbe,

şase e amurgul cocoţat pe cai de lemn,

şapte e sângele vântului urcat în apusuri,

opt e oraşul putrezit în mâneca ochilor de cucuvea,

nouă e ziua de ieri cu inima cât un curcubeu

zece e balconul pe care fumează cerul,

privind birjele ce trec înspre cimitir.

ASCULTĂ

Ascultă, femeie, mirarea obrajilor pădurii!

Şi păsările care plâng în rănile scorburilor,

când eu îţi rup umbra în vreascuri

hoinărindu-te în cenuşa nopţii.

Azvârlită în mine, pari un cuţit

cu preselele sparte în oboseala frunzelor

din rochia toamnei ce ne poartă

în raniţă.

ŢI-AŞ SPUNE

Ţi-aş spune că te iubesc,

dar numai viaţa mea murită

ţi-a strigat inima ceresc

cu vocala aiurită,

într-o noapte de trupesc.

Ţi-aş umbla pe sân cu ninsul

mirat în dunga zării mate,

să mă biciuie întinsul,

nedestăinuit de şoapte,

cu care-mi săruţi cuprinsul.

CÂNTEC

Iubito, e-atâta rugăciune

în nerăbdarea patului tău

că Dumnezeu plânge de gelozie,

iar crucile ni se joacă

de-a v-aţi ascunselea.

NU MĂ-MBRĂŢIŞA

Nu mă-mbrăţişa, că sunt orb,

trăiesc la subsol murdar de finit

şi număr rănile ostaşului ce sunt

între cer şi pământ,

în Dumnezeu proptit

de iubire-mbătat,

de moarte curtat.

GÂNDURI DE BUZUNAR

1.

Gândul îi alunecase printre degete

ca o piatră cu genunchii de iarbă.

Clavicula gurii începuse să blesteme

mai întâi cu tălpile...

2.

E o zi fără ambalaj.

Timpul nu se vede,

carnea memoriei curge-n clepsidra

din sarcofagul cu nimicuri,

moartea pleacă la dentist

să-şi plombeze cariile cu picături de viaţă.

3.

Dumnezeu e un copil care se joacă

cu tine.

Noaptea ca un înger gol face cu ochiul

în vreme ce Adam sughite prima

dimineaţă a singurătăţii.

4.

Descheie-mi, iubito, sandala gurii

să nu se sufoce sărutul.

Ciorapul şoaptei stă atârnat

în grinda din grajdul cu ieslea părăsită.

5.

Un vers e un penel cu strănut liric,

o strofă – rochia sub care se ascund

conferinţele privirii,

poemul e orişicare zi ce arată cu degetul

vopseaua din vene.

6.

Vezi să nu-ţi pierzi lacrima, iubito,

într-un site cu e-mailuri uitate.

Deja ai sufletul un folder în laptopul

unui Dumnezeu virusat.

George Baciu