Pe aripa dorului, în satul nemuririi, în casa cu lada de zestre înconjurată de grădina cu cireşi, trăieşte o doinitoare de excepţie a Văii Năsăudului, câştigătoarea locului I a festivalului de rapsozi „La poale de Ţibleş”. Nu mă feresc s-o declar public că sunt mândru că, în sfârşit, Genuca Ceuca a ascultat sfatul specialiştilor şi lasă urmă de necontestat a vocii ei autentice. Orăcât s-ar strădui unii dintre interpreţii de azi, ieşiţi pe bandă, n-o vor putea egala pe Genuca. Ea cântă pentru că aşa i-a fost dat de la Dumnezeu. Nu a vrut să devină niciodată o vedetă, deşi dacă toate erau rânduite la vremea lor era un nume al ţării. Ascultaţi-o cântând de drag, dor, alinare şi veţi descoperi o voce de răsunet, fără prelucrări care dăunează, fără cosmetizări. Aşa cum a învăţat acasă, la Runc, în nopţile de iarnă în care cosea nestemate ale portului falnic al sălăuanilor. Genuca Ceuca este un vestit meşter popular, la ea venind solişti din toate zonele ţării să îi ajute pentru ţinuta scenică. Prin aceste imprimări, Genuca Ceuca intră cu dreptul în rândul vocilor de aur ce vor rămânea în fonoteca de folclor. Ascultaţi-o şi îmi veţi da dreptate. Felicitări pentru curajul de a ne da o lecţie despre cum se cântă.