Actualitate
La data de 28 octombrie a.c., în urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat un bărbat de 25 de ani, din Bistrița, bănuit de comiterea unei înșelăciuni.
În fapt, din cercetările efectuate a rezultat faptul că, în luna iunie 2019, fiind contactat de o femeie, pentru efectuarea unei lucrări la gardul proprietății sale, ar fi primit în avans suma de 1000 de lei, din care 800 de lei pentru materialele necesare și 200 de lei avans pentru manoperă. Ulterior, după ce i-a prezentat femeii bonul pentru materialele achiziționate, a mai solicitat și primit suma de 200 de lei pentru materiale.
Tânărul a început lucrarea, însă la scurt timp a și abandonat-o, cu promisiunea că îi va returna banii, după care nu i-a mai răspuns femeii la telefon.
Prejudiciul cauzat, în valoare de 600 de lei, a fost recuperat în totalitate. Cercetările continuă de polițiștii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.