Întâlnire omagială
Image
1001918.jpg

După 60 de ani de la absolvirea Şcolii Pedagogice din Năsăud a

promoţiei 1952, în faţa fostei Şcoli Pedagogice s-au întâlnit un număr

de 15 colegi şi colege din totalul de 95.

Absolvenţii prezenţi la întâlnirea oamgială de 60 de ani de la

Năsăud, 30 iunie 2012:

Camil Marica, Ion Moldovan, Sever Ursa, Doina Sângeorzan, Gavril

Avram, Paraschiva Avram, Sabina Nicolae, Maria Leonte, Maria Dumitru,

Ioana Sbârci, Livia Purcilean, Valer Pop şi Dumitru Neagoş.:

După ce s-a făcut prezenţa, o fotografie, a urmat deplasarea spre

biserică unde preotul Ovidiu Sermeşan a efectuat o slujbă de pomenire

pentru cei trecuţi în lumea umbrelor, profesori şi foşti elevi.

Evenimentul a fost impresionant, părintele pe lângă efectuarea

slujbei a rostit cuvinte elogioase la adresa dascălilor în general şi

a celor prezenţi în special..

Au fost momente pe care nu le vom uita uşor. Mulţumindu-i din inimă

părintelui care a acceptat invitaţia noastră pentru a imortaliza

evenimentul cu o fotografie în faţa Sfântului Locaş.

A urmat deplasarea la Restaurantul "Moravia", gazda noastră pe mai

departe, unde am fost aşteptaţi şi primiţi cu mult drag de amfitrionii

localului, familia Delia şi Marin Sângeorzan. Cadrul a fost deosebit,

sala curată aerisită şi frumos împodobită, iar mesele încărcate de

bunătăţi ne stimulau apetitul. Meniul fiind stabilit, pe fondul

muzicii specifice anilor pe care ăi trăim , ne-am ocupat locurile

grupaţi după preferinţe.

La întâlnire o parte dintre colegi au venit însoţiţi de membrii

familiilor lor. Aşa amintim pe Valer Pop, Ion Moldovan, Camil Marica

şi alţii.

Alături de noi au participat şi două foste eleve ale familiei Avram

în prezent profesoare: Cristina şi Maria, care ne-au ajutat în

permanenţă în buna desfăşurare a evenimentelor, fotografii şi albume,.

Un moment emoţionant aparte a fost expoziţia de albume, cărţi şi

fotografii privind viaţa celor prezenţi încă de când erau elevi:

dascăli, părinţi şi bunici.

Din partea celui ce a organizat întâlnirea s-a oferit câte un album

omagial fiecărui participant, inclusiv invitaţilor. Cinci albume mari

s-au oferit celor care au trimis materiale cum au fost, Sever Ursa,

Valer Pop, Dumitru Neagoş, Gavril Avram şi unul pentru Muzeul "Cuibul

Visurilor" din Maieru, care va fi depus întru-n colţ special rezervat

colegilor. Mulţumiri aducem familia Ursa care a înţeles menirea

acestor realizări, din viaţa şi activitatea noastră.

Ca de fiecare dată bunul nostru coleg şi prieten Valer Pop, din Dej,

ne-a înmânat câte o diplomă de onoare pentru care de asemenea îi

mulţumim.

În numele colegilor promoţiei prezente, îi adresăm cuvinte de respect

şi mulţumirea distinsului profesor, prieten, scriitor şi poet, Dumitru

Popiţan invitat de onoare şi prezent la bucuria noastră, pentru marele

ajutor acordat în redactarea materialelor şi albumelor.

Profesorul Dumitru Popiţan putem spune că este nu numai un scriitor

şi poet, care a scris peste 30 de cărţi,ci şi un bun prieten al celor

prezenţi cărora le-a oferit câte o carte din creaţiile lui, întitulată

"Versuri de lângă Altar", lucrează pe calculator ca un tânăr la vârsta

majoratului. Scrie proză, cântece, catrene, poezii, unele satirice ale

vremilor actuale, despre satul natal oameni de seamă din Neposul lui

drag, Satirizează în versuri aspectele social -politice ale timpului.

În continuare au vorbit în cuvinte emoţionante colegii Sever Ursa,

Ion Moldovan, Valer Pop, Dumitru Neagoş, făcând precizarea că cei care

au fost prezenţi vor fi şi în anii următori, conform înţelegerii din

anul 2000.

Mulţumindu-le gazdelor pentru trataţie, invitaţiilor pentru prezenţă

şi colegilor pentru efortul depus, a urmat despărţirea cu îmbrăţişări

colegiale..

Gavril Avram, Bistriţa