- Când aţi mers pentru prima dată la colindat? Care a fost prima colindă pe care aţi spus-o la fereastra gazdei? Cu ce eraţi răsplătiţi?

- Povestea pomului de Crăciun. Când poposea în casă, cu ce îl împodobeaţi?

- Când a venit Moş Crăciun în casa dumneavoastră pentru prima dată ?

- Ce poveşti legate de Crăciun ştiţi de la bunicii şi părinţii dumneavoastră?

-Se află Crăciunul, cu toată salba de sărbători din preajma lui, în proiectele (scrierile) dumneavoastră?

Anchetă de Menuț Maximinian

...

În seara de Ajun, tot satul era curpins de o

frenezie fără egal. Grupuri mai mici ori mai mari de

copii animau toate curțile și nu de puține ori, cei care

își așteptau rândul la fereastră ori în fața ușii, se alăturau celor ajunși înaintea lor și colindau împreună,

dar niciodată nu renunțau să prezinte și separat ceea

ce pregătiseră. Totul începea cu două, chiar trei săptămâni înainte, cu repetiții seară de seară, în special

pentru actele artistice mai complexe. Am colindat și

eu, dar numai pe la casele vecinilor, fiind prea mic

pentru a merge de-a lungul satului. Apoi, am mers cu

capra câțiva ani, până când am trecut la Irozi, cum

se spunea la noi. Eram exaltat în straiele populare,

cu coroană pe cap și cu sabia în mână și recitam totul cu o rigoare aproape îndârjită, repetând un pasaj

întreg atunci când, din emoție sau insuficientă concentrare, greșeam ceva. Primeam bani,

în general, și ne bucuram de fiecare leu ca de o comoară.

Până pe la zece, unsprezece ani, când am început să-l împodobim împreună, bradul care - pentru două săptămâni - ținea pe crengile sale tot universul nostru copilăresc a

fost adus de Moș Crăciun. Era o străduință la care părinții mei nu au renunțat, oricât de mare

efortul. După somnul obligatoriu din după-amiaza ajunului, găseam bradul împodobit cu

globuri, bomboane, beteală și lumini magice, sub care privirile noastre căutau, precipitate,

dimensiunea pachetului în care moșul, drept și bun, ascunsese ceva pe măsura purtării

noastre de peste an.

Din câte știu, moșul nu a lipsit niciodată de la întâlnirea cu copilul care eram. Însă

amintirile mele au, de ceva vreme, franjuri, cele mai vechi se destramă destul de tare și nu

cred că aș putea coborî în memorie cu suficientă precizie. Imagini limpezi păstrez doar de pe

la patru ani, când moșul a avut grijă să simt și frica pe care nuiaua din palma sa o pulveriza

în toată încăperea.

Cele mai frumoase seri ale copilăriei au fost mereu cele din preajma Crăciunului.

Dincolo de bucuria colindatului și a cadourilor, a bradului împodobit ori a farmecului aparte

pe care îl aduceau mesele în jurul cărora alergam de la un bunic la altul, în serile lungi de

iarnă se întâmpla ceva magic. Tatăl meu, inginer agronom, a avut mereu un pact straniu

cu lumina diurnă. Pleca la răsărit și, aproape fără excepție, se întorcea mult după asfințitul

soarelui. I-am simtit mult lipsa. Tocmai de aceea, serile de iarnă, în special cele dinaintea

Crăciunului, când întunericul îl aducea acasă mai devreme, erau de un farmec sfânt, pe care

nu îl putea afecta nici măcar întreruperea, cu regularitate, a curentului electric. Mă întindeam

lângă tata și fratele meu de-a curmezișul pe pat, închideam ochii și ascultam, cu înfrigurare,

cele mai frumoase povești pe care le-am auzit vreodată. Astăzi, bunic fiind, regret enorm că

nu am nicio înregistrare (nu era la îndemâna noastră, atunci) și nici nu am memorat integral

vreuna dintre povești, deși nu știu în ce măsură l-ar mai fascina pe Luca, nepoțelul meu.

Vremurile s-au schimbat, și poveștile odată cu ele, dar mie Ciciric Roșu și Verde Împărat

mi-au colorat intens anii fragezi.

Desigur. Am publicat mai multe variante de colind, am și versuri cu trimitere explicită la Crăciun: ... hai, tată, să mai colidăm o dată amândoi / ca în iernile din celălalt secol

/ să împărțim iar lumina și ceara și umbra zăpezii din cetini / noi, două noduri sihastre / în

fuioarele cântătoare ale iernii / unde sfârșește și începe, mistuitor / deznădejdea și iubirea /

viața. În proză, foarte apreciat a fost capitolul în care am descris atmosfera de Crăciun din

îndepărtata metropolă sud-coreeană, exotică și fascinantă deopotrivă.

Crăciun cu bucurie sfântă, tuturor!