Actualitate
Liderul PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Oltean, consideră că cele cinci luni de guvernare ale USL au determinat aprofundarea crizei economice şi au condus la o instabilitate politică totală, “minciuna ajungând la rang de politică guvernamentală”. Mai mult, un guvern mai neperformant ca cel condus de Victor Ponta nu a fost “de la Petru Groza încoace”.
“Acţiunile actualului Guvern au zdruncinat putenic democraţia în România, au lovit puternic instituţiile statului de drept. De cinci luni, România este bântuită de minciună, este bântuită de scumpiri, este bântuită de circ, de scandal şi de sărăcie. Aceasta este guvenarea uselistă. Toate promisiunile şi afirmaţiile liberalilor, ale pesediştilor, ale actualului premier Ponta, ale preşedintelui PNL s-au dovedit a fi o pură demagogie”, a declarat Ioan Oltean, în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit liderului democrat-liberal, în timpul guvernării USL “s-a aprofundat sărăcia, criza economică îşi face din nou apariţia, instabilitatea politică este totală, ura a devenit un mod de manifestare specifică Puterii, iar minciuna este la rang de politică guvernamentală”.
“Avem cel mai slab Guvern pe care l-a avut România de la Petru Groza încoace. Avem cel mai slab prim-ministru pe care l-a avut România de la Petru Groza încoace. Iată ce înseamnă să acorzi credibilitate unor lideri politici fără experienţă, nematurizaţi, unor lideri politici preocupaţi doar d epropria lor imagine şi a partidului pe care îl conduc, a unor lideri pentru care interesul general nu a contat şi nu contează”, şi-a argumentat critica la adresa Puterii, deputatul Ioan Oltean.
Deputatul democrat-liberal a ţinut să exemplifice neîndeplinirea angajamentelor USL prin ultima decizie de majorare a taxelor şi impozitelor locale, cu 16 procente, asta după ce actuala Putere critica PDL. Un alt exemplu de nerespectare a promisiunilor, în opinia deputatului Oltean, este neacceptarea propunerii PDL ca reîntregirea salariilor să fie făcută cvu data de 1 octombre, iar nu cu 1 decembrie, cum s-a stabilit, finalmente, în Parlament. Circul de la Oltchim ar fi cireaşa de pe tortul guvernării USL.