Ioan Peteleu: Creţu mi-a retras toate atribuţiile. Este primul pas în schimbarea mea din funcţia de viceprimar
Image
ioanpeteleu.jpg

Viceprimarul PNL Ioan Peteleu a vorbit în cadrul unei conferinţe de presă de dispoziţia prin care primarul Ovidiu Creţu i-a retras toate atribuţiile. Motivul: critică proiectele de hotărâre iniţate de edilul Bistriţei. Peteleu a mai spus că primarul Ovidiu Creţu ,,bagă pumnul în gură” tuturor celor care nu răspund la comanda lui.

,,În acelaşi spirit despotic în care înţeleg unii să conducă o instituţie, imediat după şedinţa de Consiliu Local, mai exact, în data de 11 septembrie, primarul municipiului Bistriţa a dat o dispoziţie prin care mi-a atras toate atribuţiile. Şi o să vă citez motivul şi o să vă las pe dumneavoastră să înţelegeţi restul. Spune aşa: ,,domnul viceprimar Ioan Peteleu critică proiectele de hotărâre iniţiate de către primarul municipiului Bistriţa”. Deci acesta e principalul motiv din acea dispoziţie. Vreau să vă spun că nu m-am mai simţit, pot să spun, călcat în picioare, dinainte de Revoluţie, când ascultam posturile de radio Europa Liberă şi Vocea Americii, la etajul 4, în blocul în care locuiam şi mătuşa mea spunea: copile, închide radioul, că or veni şi ne-or lega. Cam aşa mă simt acum. Adică, să înţeleg că nu avem dreptul să vorbim?

Este foarte grav ce se întâmplă, adică dacă ni se bagă pumnul în gură, dacă domnul primar Ovidiu Teodor Creţu se aşteaptă ca toţi membrii acelui Consiliu să ridice mâna la comanda domniei sale, îi spun că nu se va întâmpla lucrul acesta. Niciodată în ceea ce mă priveşte şi cred că şi colegii mei sunt de aceeaşi părere. Nu cred că am intervenit vreodată să contest vreun proiect de hotărâre, indiferent de cine l-a iniţat, dacă acel proiect de hotărâre a fost pentru acest oraş şi pentru cetăţenii acestui oraş. Că am avut argumente care să combată,uneori, anumite proiecte de hotărâre,cred că este dreptul meu, e scopul pentru care am fost ales în acest consiliu. Şi mai mult decât atât am fost ales de către colegii consilieri pentru funcţia de viceprimar. Niciodată nu o să stau ca un ghiocel cu capul plecat în acel Consiliu Local şi în acea funcţie, atâta timp cât o să o mai deţin”, a afirmat Ioan Peteleu.

Viceprimarul PNL a spus că a redactat o plângere prealabilă pe care o va înainta primarului, iar în cazul în care nu nu se revoca acea dispoziţie, va recurge la instanţă. ,,Eu consider că domnul primar a făcut un abuz. Probabil, nu este singurul”, a menţionat Ioan Peteleu.

,,Stilul acesta despotic de a conduce, dacă stăm să analizăm bine, eu le consider trăsături ale unor lideri care în istorie au făcut lucruri care au tras societatea şi civilizaţia în jos şi mă refer, aici, la trăsături ca frustrarea, complexele de inferioritate, ura,trăsături caracteristice ale unor lideri ca Hitler, Mussolini, Stalin. Şi am avut şi noi unul, probabil, doi”, a precizat Peteleu.

Întrebat dacă primarul Ovidiu Creţu va ţine cont de plângerea prealabilă sau va fi nevoit să ajungă în instanţă, viceprimarul PNL Ioan Peteleu a răspuns: ,,Eu cred că domnul primar a avut nişte sfătuitori proşti când a emis acea dispoziţie. Dacă a emis-o dânsul cu bună ştiinţă înseamnă că este într-o gravă eroare şi voi face toate demersurile legale. Domnia sa poate să ţină cont sau nu de această plângere. Acesta este primul pas. Aştept răspunsul la acea plângere pe care o voi depune şi dacă nu voi face toate celelalte demersuri legale”.

,,În momentul de faţă sunt în concediu. De săptămâna asta şi săptămâna viitoare sunt în concediu de odihnă, pe care cu întârziere l-am luat. Cererea de concediu depusă în 10, a fost semnată în 15 septembrie, dându-mi peste cap o săptămână de concediu, dar acesta este un act minor faţă de altele, maşina de serviciu pe care o aveam la dispoziţie am predat-o la comanda categorică a dânsului. Şoferul mergând la panou să ia cheia maşinii a constatat că nu există cheia. Probabil, sunt servicii în Primărie care aveau nevoie de maşină. Nu am încercat să discut cu primarul Ovidiu Creţu. Nu am avut ocazia. Nu am fost convocat la nicio discuţie, dar eu consider că obiectul dispoziţiei este pueril, ilar, de-a dreptul sau mă rog, argumentaţia, nu obiectul dispoziţiei. Orice consilier local are dreptul să critice un proiect de hotărâre. Eu nu am criticat fără argumente”, a precizat viceprimarul PNL.

La întrebarea unui jurnalist care este, de fapt, substratul acestei dispoziţii, Ioan Peteleu a spus că este primul pas în schimbarea sa din funcţia de viceprimar. ,, Mi s-a spus cu mai mult timp în urmă să am grijă că de fapt postul meu este vizat de schimbare, nu altele, şi se va constitui o altă majoritate, lucru care oricum s-a întâmplat, dar în momentul de faţă susţin că noi (Opoziţia) avem o majoritate”, a conchis viceprimarul PNL Ioan Peteleu.