Actualitate
Liderul liberalilor bistriţeni, Ioan Turc, susţine că ministrul interimar Daniel Suciu, preşedintele Radu Moldovan şi primarul Ovidiu Creţu vând „gogoşi sleiţi” bistriţenilor, prin anunţarea semnării contractului de execuţie pentru Sala Polivalentă din Wonderland.
„I-am văzut la spartul târgului, pe păşunea din zona Cocoş, Radu Moldovan, Daniel Suciu, Ovidiu Creţu, vicele Niculae încercând să vândă nişte gogoşi sleiţi bistriţenilor, aceiaşi gogoşi pe care, din nefericire, au reuşit să-i vândă şi în 2008, şi în 2012, şi în 2016. În 2008, PSD ne-a spus că vom avea în Cocoş o mega zonă de agrement, în 2012 ne-au arătat şi nişte desene, în 2016 ne-au arătat şi mai multe desene, iar acum ne-au arătat foarte multe desene. Din cotarca de gogoşi pe care PSD ni le-a vândut, o gogoaşă am primit-o, ne costă 10 milioane euro şi se numeşte pârtie de schi. Cred că e nevoie de enorm de mult tupeu ca după 12 ani la guvernarea Bistriţei, după şapte ani la conducerea Consiliului Judeţean, la guvernarea ţării, după ce propriul guvern a fost demis prin moţiune de cenzură – PSD nu se mai află la guvernare – să vii şi să semnezi contracte pentru investiţii în zona Cocoş”, a declarat Ioan Turc.
Liderul PNL B-N a criticat şi modul în care PSD „a tocat un milion de euro pentru ştrandul municipal”, fără a prezenta un deviz de lucrări, în condiţiile în care în bazin „poţi să pui bere la rece”, dar şi cum au fost cheltuiţi banii pentru reparaţiile din Piaţa Decebal sau pentru asfaltări.
„Investiţii în zona Cocoş se vor face, pentru că am vorbit şi eu despre extinderea oraşului în zona Cocoş, dar nu are PSD nimic de-a face cu investiţiile. (...) L-am auzit pe Radu Moldovan îndemnându-şi subordonaţii din Consiliul Local să ia repede un credit să mai muruiască nişte străzi în Bistriţa. Eu înţeleg că disperarea lui Radu Moldovan şi a companiei este foarte mare, dar ea nu justifică bătaia de joc pe care o administrează PSD-ul bistriţenilor de 12 ani. În condiţiile în care Bistriţa arată ca pădurea spânzuraţilor, plină de cabluri care atârnă peste tot, reţeaua de apă-canal fie nu există, fie este uzată, a asfalta străzi pentru câteva voturi, în speranţa că păcăleşti câţiva oameni, este o bătaie de joc inacceptabilă”, a mai spus Turc.
Preşedintele PNL B-N i-a transmis un mesaj omologului său de la PSD: „Oamenii vă cunosc, ştiu ce aţi făcut. Nu mai încercaţi să-i păcăliţi prin artificii de speţă joasă. Să nu cumva să veniţi cu bani de acasă, pentru că această bătaie de joc s-ar putea să aibă consecinţe. Ei muruiesc, toacă milioane pe străzi şi după câteva zile acele străzi sunt sparte. Atenţie. Îi mai spun lui Radu Moldovan, pentru că tot dă sfaturi. Judeţul Bistriţa-Năsăud are cele mai mici câştiguri nete lunare din ţară. În anul 2018, Bistriţa-Năsăud se află, din punct de vedere al acestui indicator care arată calitatea vieţii, pe ultimul loc din România. Când Radu Moldovan a preluat conducerea judeţului în 2012, Bistriţa-Năsăud nu era printre ultimele judeţe din ţară, pe urmă a început o bătaie la baionetă cu Teleormanul pentru ultimul loc şi am înfrânt-o. Suntem pe ultimul loc”, a concluzionat Turc.
În context, secretarul general al PNL B-N, consilierul judeţean Ovidiu Florean, a criticat activitatea executivului Consiliului Judeţean şi a instituţiilor subordonate, referindu-se la ADI Deşeuri, ADI Apă-Canal, ADI Turism, Biblioteca Judeţeană, Centrul Judeţean pentru Cultură, Aquabis şi LDP.