Actualitate
Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că decizia PNL este de a nu vota în Parlament următoarele două guverne, succesiv, indiferent de nominalizarea pentru premier, pentru a putea fi declanşată procedura pentru alegeri anticipate.
„PNL cere un calendar accelerat în Parlament, astfel încât să fie atinse cât mai repede condiţiile constituţionale pentru a se ajunge la alegerile anticipate, în aşa fel încât preşedintele României să poată dizolva Parlamentul şi să convoace conform prerogativelor alegerile anticipate. Nu ne sperie ameninţările PSD referitoare la blocajul pe care tehnic îl pot crea în Parlament, pentru că românii vor realiza un lucru simplu: PSD este aceeaşi ciumă roşie, de la Dragnea şi până la Ciolacu. Această stare de incertitudine, de blocaj, care face rău României, care reprezintă o frână în calea dezvoltării normale a acestei ţări trebuie să înceteze”, a declarat Turc.
Liderul PNL BN consideră că „PSD se teme de români” pentru că anticipatele înseamnă „a reda puterea în rândul poporului”, „a reda puterea românilor”, mai devreme şi în condiţii excepţionale.
„PSD nu vrea nici democratizarea alegerilor locale, prin alegerea primarilor în două tururi, nu vrea nici anticipate, ca să nu îşi piardă privilegiile, locurile din Parlament. Sperăm ca PNL, premierul, preşedintele României să găsim soluţiile care să ducă la deblocarea acestei stări”, a concluzionat Turc.