Actualitate
Vineri, odată cu inaugurarea celei mai frumoase unităţi de învăţământ de pe Valea Ţibleşului, patronul Grupului Şcolar din Căianu Mic, Ion Căian Românul, se întoarce acasă printr-un bust de o monumentalitate aparte, finanţat de Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud şi realizat de sculptorul Alexandru Gavrilaş. „Cea mai puternică personalitate culturală din vremea în care a trăit (1629-1687), Ion Căian Românul a fost enciclopedist, un foarte important botanist, primul culegător de folclor, constructor şi reparator de orgi, vicar apostolic al Transilvaniei. Toate cercetările din ultima perioadă ale specialiştilor arată că s-a născut în Căianu Mic din părinţi ortodocşi, apoi a trecut la catolici şi a urmat toate şcolile bisericeşti până la cel mai înalt rang.
Realizarea bustului, care-l readuce în mijlocul căienarilor, se înscrie în suita unui program al Centrului Judeţean pentru Cultură de sporire a patrimoniului simbolic în judeţul Bistriţa-Năsăud. Amintim că instituţia noastră a mai comandat şi turnat în bronz busturile Mitropolitului Nicolae Bălan, a generalului Grigore Bălan, a compozitorului Tudor Jarda, al primului protopop ortodox şi întemeietorul primei biserici ortodoxe din Bistriţa – Grigore Platosu, a compozitorului şi directorului Operei din Cluj – Nicolae Bretan, al lui Andrei Mureşanu, atât la Bistriţa, în curtea Casei Memoriale, cât şi la Chişinău, pe Aleea Clasicilor, bust amplasat între Lucian Blaga şi Octavian Goga, la împlinirea a 200 de ani de la naşterea acestui simbol al ţinutului nostru.
Bustul lui Ion Căian Românul este realizat de Alexandru Gavrilaş, directorul Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, iniţial în gips, iar acum turnat în bronz. Lucrarea este una dintre cele mai reuşite ale concitadinului nostru, sculptorul Alexandru Gavrilaş”, ne-a declarat directorul CJC BN, Gavril Ţărmure.