Peste 100 de români erau sechestraţi într-un terminal al Aeroportului din Cancun, unii de mai bine de 4 zile şi 4 nopţi. Oamenii sunt nevoiţi să doarmă pe jos, li s-au confiscat telefoanele mobile, actele etc. Preşedintele PMP Bistriţa-Năsăud, Ionuţ Simionca, a cerut demisia ministrului de Externe, pentru "reacţia anemică" a acestuia în apărarea cetăţenilor români expulzaţi.
Actualitate
"După ce zidul dintre SUA și Mexic a rămas o himeră în imaginația fostului Președinte al SUA, Donald Trump, Mexicul a decis să construiască un zid care să îl separe de România. Sunt indignat de sechestrarea turiștilor români pe aeroporturile din Mexico City și Cancun și de tratamentul inacceptabil la care au fost supuși aceștia. În același timp, consider că statul român, prin Ambasada României la Ciudat de Mexico și Ministerul Afacerilor Externe, nu și-a făcut datoria față de românii aflați la nevoie. Un stat puternic este cel care reușește să își apere cetățenii, oriunde în lume se află aceștia. Pentru reacția anemică față de expulzarea fără temei din Mexic a românilor plecați în vacanță, ministrul Bogdan Aurescu ar trebui să își prezinte demisia", a declarat Ionuţ Simionca.