Nerespectarea regulilor de circulaţie şi neadaptarea conduitei la condiţiile de trafic și de drum de către unii conducători auto în contextul valorilor de trafic ridicate și a restricţiile de circulaţie pe unele tronsoane de drum, datorate lucrărilor de reamenajare a carosabilului cât și a vremii nefavorabile, generează factori de risc care pot duce la o creştere a numărului de evenimente rutiere.
Actualitate
Pentru prevenirea evenimentelor rutiere, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud vă adresează următoarele:
Recomandări pentru pietonii:
- să circule numai pe trotuare când strada este prevăzută cu acestea;
- să circule numai pe partea stângă a drumului, în sensul de mers, când acesta nu are trotuare;
- să traverseze drumurile publice prin locurile marcate şi să se asigure înainte de a traversa; nu păşiţi pe trecerea de pietoni înainte să vă asiguraţi că puteţi să o faceţi în siguranţă, chiar dacă semaforul are culoarea verde.
- să nu folosească telefonul mobil (sau alte dispozitive electronice) atunci când traversează un drum public, astfel încât să poată fi atent la traficul rutier.
- când nu există în apropiere trecere de pietoni, semnalizată sau marcată, traversarea drumurilor publice se face numai pe la colţul intersecţiei, după o asigurare temeinică. Atenție! Aici nu aveţi prioritate;
- să nu traverseze drumul în fugă!
- fiţi mult mai atenţi la traversare noaptea sau atunci când vizibilitatea este redusă; În condiţii de carosabil umed, spaţiul necesar pentru frânare creşte foarte mult.
Recomandări pentru biciclişti:
- bicicleta trebuie să fie echipată cu frână, sonerie, o lumină albă în faţă şi o lumină roşie, reflectorizantă în spate.
- înainte de a pleca la drum cu bicicleta, asiguraţi-vă că aceasta este în stare bună de funcţionare!
- biciclistul trebuie să aibă echipament de protecţie alcătuit din cască, genunchiere, cotiere;
- dacă circulaţi cu bicicleta noaptea, purtați o vestă cu benzi reflectorizante pentru a putea fi văzuţi mai uşor;
- la schimbarea direcţiei de mers, întindeţi braţul stâng sau drept, corespunzător direcţiei dorite;
- nu ascultaţi muzica în căşti şi nu vorbiţi la telefon în timp ce vă deplasaţi cu bicicleta, astfel încât să puteţi fi atent la traficul rutier;
- nu transportaţi pe bicicletă obiecte voluminoase care vă incomodează la mers sau vă pot dezechilibra
- nu transportaţi o alta persoană pe bicicletă.
Recomandări pentru conducătorii auto:
- înainte de a pleca la drum asiguraţi-vă că autovehiculul este în stare bună de funcţionare !
- nu vă urcaţi la volan dacă a-ţi consumat băuturi alcoolice, substanţe cu efect psihoactiv sau sunteţi prea obosit ! Nu este pusă numai viaţa dumneavoastră în pericol ci şi a celorlalţi participanţi la trafic.
- respectaţi regulile de circulaţie şi adaptaţi conduita la condiţiile de trafic!
- respectaţi reglementările legale privind transportul copiilor (folosiți centura de siguranţă şi scaunul special pt. copii).
- folosiţi centura de siguranţă (conducători auto şi pasageri) pentru diminuarea riscului victimal.
- nu ascultaţi muzica şi nu vorbiţi la telefon fără handsfree în timp ce vă deplasaţi cu autovehiculul, astfel încât să puteţi fi atent la traficul rutier;
Circulația pe drumurile publice în condiții de siguranță este responsabilitatea tuturor participanților la traficul rutier!