Actualitate
Klaus Iohannis, candidatul ACL, a fost votat de peste 100.000 bistriţeni pentru funcţia de preşedinte a României, potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Judeţean privind centralizarea voturilor pentru alegerea preşedintelui României, Klaus Iohannis a obţinut 101.987 voturi valabil exprimate, reprezentând 62,26%, în timp ce Victor Ponta a avut doar 61.799 voturi, adică 37,73%.
În judeţul Bistriţa-Năsăud, în turul II de scrutin s-au prezentat la urne 164.954 alegători, o prezenţă de 62,98%. Dintre aceştia, 149.326 alegători erau înscrişi în copia de pe lista electortală permanentă, 13.134 persoane au votat în altă localitate decât cea de domiciliu, în timp 2494 au solicitat urna specială. Din totalul voturilor, doar 0,70%, adică 1168, au fost considerate nule.
***
Candidatul ACL a câştigat în total oraşele judeţului, diferenţă procentuală fiind la Sângeorz Băi. În oraşul-staţiune, Iohannis a obţinut 71,43%, în timp ce Victor Ponta doar 28,56%.
În municipiul Bistriţa, Klaus Iohannis şi-a adjudecat 32.402 voturi, adică 69,09% din preferinţele electoratului, în timp ce Victor Ponta a avut 14.495 voturi – 30,90%.
Beclean: Klaus Iohannis 52,39% şi Victor Ponta – 47,6%
Năsăud: Klaus Iohannis – 61,35%, Victor Ponta – 38,64%