Atunci a avut loc un eveniment ce a influențat politic, religios, economic, social, cultural etc. istoria sud-estului european și nu numai.

   În urmă cu 570 de ani, Constantinopolul, capitală a Imperiului Roman de Răsărit, transformat în Imperiul Bizantin, a fost cucerit de către turci. Sub conducerea sultanului Mehmed al II-lea (1432 – 1481), turcii au pregătit o armată de aproximativ 100.000 de soldați, cu care la șase aprilie 1453 au început asediul orașului și cetății Constantinopol, asediu care a durat până la 29 mai. Apărătorii cetății erau puțini, după unele surse, în jur de 7.000 de soldați, protejați de ziduri puternice de pe care se puteau respinge asediaorii. Otomanii au recurs la măsuri excepționale pentru a străpunge zidurile. Sub îndrumarea lui Orban (probabil un ungur din Brașov) au turnat un tun enorm, denumit „tunul Basilic”, ce avea opt metri lungime și 75 cm. diametru, putând lansa proiectile de 544 kg. la o distanță de doi kilometri, proiectile ce au provocat breșe în ziduri, până ce tunul s-a prăbușit sub propriul recul după șase săptămâni de folosire. Ca să poată ataca și dinspre mare, sultanul a dat ordin să fie trecute corăbiile peste o porțiune de uscat pavată cu scânduri și bușteni unși cu unsoare, astfel încât corăbiile să ajungă direct în Cornul de Aur, atacând și de aici pe apărători. Numeroasele atacuri ale oastei otomane au fost respinse cu mari pierderi. O portiță, numită Kerkoporta, a fost uitată deshisă, iar turcii sesizând aceasta, au pătruns prin ea în cetate, surprinzând pe apărători. Observând năvala turcilor, împăratul Constantin al XI-lea Paleologlu și-a dat jos purpura imperială și împreună cu ultimii soldați credincioși a șarjat invadatorii, pierind în luptă. Trupul lui i-a fost recunoscut după pajura gravată pe încălțăminte.

   Pătrunsă în oraș, armata otomană s-a dedat la omoruri și jafuri, nimicind treptat ultimele rezistențe disperate. Sultanul Mehmed al II-lea a pătruns triumfal prin poarta Charissius, protejat de numeroși soldați. Ajuns în fața catedralei Sfânta Sofia și observând un soldat care spărgea dalele de marmură, l-a biciut, spunând   ...   „Ajungă-vă comorile orașului, construcțiile sunt ale mele !”.

   Prin „căderea Constantinopolului” se încheia o epocă istorică și începea alta, întemeiată pe alte principii.