Actualitate
Personalitate importantă în peisajul cultural sălăuan și cel al județului nostru, prof. Ana Filip aniversează, la data de 29 septmbrie, o frumoasă vârstă.
Dascăl de vocație, autor de volume și studii de istorie și etnografie și cetățean de onoare al localității Salva din anul 2017, dânsa a înscris o pagină frumoasă în istoria localității pe care s-a altoit, dar și în cea a satului natal, Zagra și în localitățile în care a activat, ca dascăl, în decursul a mai bine de patru decenii de activitate. În prezent, are în lucru încă frumoase proiecte, ce vor continua munca anterioară și se preocupă de latura practivă a etnografiei. De taberele de altă dată își amintesc cu drag cele 35 de generații de elevi care au însoțit-o, iar cărțile dânsei, alături de revista Astra Salvensis, înființată la îndemnul dumneaei (singura revistă din mediul rural ce stă față în față cu cele universitare), se găsesc în bibliotecile unor oameni de renume și sunt citite și citate.
La mulți ani, prof. Ana Filip! Să vă hărăzească bunul Dumnezeu viață lungă și fericită și să vă dea putere de muncă, spre a putea duce la îndeplinire tot ce v-ați propus!