Pe drumul șerpuind rebrenian,

prin mijlocul satului,

prin tunelul olfactiv al busuiocului,

valuri de oameni urcă spre Mănăstirea Nicula.

Întâlnești mai întâi

,,turma mică” a greco-catolicilor

izgoniți în 1948 din Mănăstirea lor,

Centru Marian al Indulgențelor Plenare

decretat de doi papi: Papa Clement al XIII-lea (1767)

și Papa Pius al XI-lea (1928),

adunați acum la noua lor biserică,

opriți sub dealul

pe care pădurile mai țin în brațe

ecouri din predicile

Vestitorului Unirii de la 1918,

Episcopul Iuliu Hossu.

Mai sus, frații ortodocși,

mulțime, mulțime,

lângă noua și uriașa lor biserică.

În fața ei,

vechea biserică greco-catolică,

cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului,

în pântecele ei,

asțeptându-și sentința prăbușirii.

În stânga blocuri imense de chilii.

În dreapta chiliile călugărilor greco-catolici

lăsate sub dinții vremii.

Pe lângă ele se mai aud pașii invizibili

ai ultimului stareț greco-catolic,

egumenul Leon Manu,

mort în închisoarea din Gherla,

călcând dintr-o durere în alta.

Deasupra celor două popasuri spirituale,

Dumnezeu în genunchi rugându-se:

,,ca toți să fie una!”.