Lui Teofil Răchiţeanu
Actualitate
Aici, la Răchiţele, unde pământul
nu lasă omului prea mult loc de umblat
unde mereu te izbeşti de un munte
cu capul în nori
am pus la uscat pilitura şi cuprul
monezile de aur ce circulă noaptea pe lună
aici, la cascada Vălul Miresei
vezi nunta cosmică a brazilor şi molizilor
apa pulverizată şi dangătul stâncilor
un clopot la gâtul pământului
ce poet ar putea locui aici decât Teofilus
el care a refuzat vreo şapte proiecte la oraş
numai să fie aproape de dangătul cascadei pământului
clopot în univers
Câţiva oameni a presărat
Dumnezeu pe aici
ca la nevoie
Avram Iancu să-i poată aduna
la oştire
unu-i Todirel care ziua-ntreagă la păstrăvi
umblă prin patrie cu acul şi sfoara
altul e Teofilus, poetul stejarilor şi al norilor
ca o lebădă albă atârnă de cer
pentru a-i prinde de vii
la doi paşi de cabana ce mi-a-nchiriat-o pe gratis
„poeţii prietenii mei n-au banii” – mi-a zis
„şezi colea şi mănâncă din cerul acesta-nstelat”
bucăţi de univers se-nghesuie pe coala mea albă
arsă la lună albită la râu
unde Dumnezeu a dat pământului o cascadă
lângă a lui Teofilus avere-nstelată
nori şi ploi aducătoare de rime
de aici oraşul se vede strâmb
cum îl duc tramvaiele-n spate
Teofilus m-a luat de mână şi mi-a spus
aceasta e patria ta
cu Cernăuţi cu tot
nu mai visa mereu la Europa
e o patrie aici, o ninsoare de zei
vezi noaptea cum luna
îşi pudrează faţa ce-o ţine mereu spre noi
…şi nemaiavând la Bistriţa cuvinte
ia mijlocul de transport şi fugi mai la deal
să vezi cum fericirea se transformă-n realitate
abia ajuns aici mi-am dat seama
de ce Paşadia se cerea mereu la munte
nimic nu eşuează între piscuri
nici măcar mâna mea stângă învăţată cu moartea
au trecut pe-aici mulţi critici literari
ascuţindu-şi condeiul de stele
şi scriitori cum sunt între cărţi Geo Bogza, Bădescu,
Borcilă şi apoi Moldovan
cel ce mătură cabana o dată pe an
şi-aduce lemne de foc cu duiumul din miezul pădurii
aici sărbătoresc epoca bronzului
de pe care cade istoria noastră săraca
câteva surcele cu care aprinzi focul
deznădejdii noastre
bolta bate ora exactă
sunt urmaş al Big-Bangului
ivit în urma săltării peste masa cinci
ce-a vrut Dumnezeu cu mine să mă aducă aici
pe versantul acesta pe care urc cu desagii în spate
poate eu nu le voi mai fi
acestor coline decât un înfometat urmaş
Cu Octaviuţ pornesc pe o pantă
la pietrele albe, cu noi
lumina ne încrucişa privirea
ore ce mor în circuit diurn
urcăm spre cer unde pământul
îi lasă omului prea puţin loc de umblat
deasupra brazilor albe cearşafuri
să mergi înţelept, să cugeţi
la cascada Vălul Miresei
poate că lui Dumnezeu fiindu-i sete
a vărsat o picătură din paharul ceresc
şi curge şi curge prin hârtoape
apoi se-avântă de la-nălţime
drept în creştetul poetului
în locul unde apa căzu
mânăstirea se făcu
în Munţii Apusului spre pomenire
x x x
Cascada mai funcţionează
e-nscris pe ea cuvântul divin
val după val se-absorb cu greu
parcă ar trece o locomotivă aburindă
prin dreptul meu
o coloană sonoră de apă sfărâmată
deasupra ei plutesc îngeri mereu
ochi de apă unul lângă altul
fraternizând cu înaltul
şi greu legământ îmi adun
cum toată materia flămândă nu-i
decât atomul grăbit şi prezent
în mai multe locuri deodată
ceartă de elemente fugare,
de Dumnezeu scoase la plimbare
aproape de ograda lui Teofilus
chiar la marginea ei
locul de unde ies scântei
apa, metalul şi cerul
amnarul
ce-l ţine în pumni Dumnezeu
şi scapără
şi scapără.
Gavril Moldovan