Negocieri în Opoziţie
Liderii PNL şi PC discută pe marginea Alianţei
Image
poescu20si20tintean20002c.jpg

Conservatorii vor avea un cuvânt de spus în viitoarea alianţă, cel puţin, la nivel judeţean, susţine deputatul PNL Ioan Ţintean.

Acesta a declarat, că azi, de la ora 11.00, se va întruni Consiliul Naţional de Coordonare, unde liderii PNL şi PC de la nivel judeţean vor purta negocieri în perspectiva semnării protocolului pentru formarea Alianţei de Centru Dreapta (ACD).

Ţintean a mai spus că scopul principal al întâlnirii de azi este pentru a pune bazele unei Opoziţii unite, deoarece potrivit deputatului PNL, este nevoie de o coalizare a forţelor politice de opoziţie, şi anume Alianţa de Centru Dreapta, respectiv Alianţa Naţională cu PSD.

În opinia liderului judeţean PNL, românii trebuie să-şi pună speranţa într-o altă variantă de guvernare, care să inspire electoratului mai multă încredere în ceea ce vor forţele de opoziţie să construiască şi care să ia locul actualei puteri.

,,O astfel de alianţă urmăreşte buna guvernare a României”, a conchis Ţintean.