Luna trecută, la 27 noiembrie, s-au împlinit 135 de ani de la nașterea marelui scriitor Liviu Rebreanu, iar la 20 noiembrie, 100 de ani de la apariția romanului ION, roman frescă a vieții țăranului român din Ardeal. Cu forța sa puternică de observație și analiză a sufletului țăranului român, a lăcomiei sale de pământ pentru care era în stare de orice sacrificiu, a modelelor întâlnite în viața reală, mai ales în Maieru, Liviu Rebreanu a reușit, prin ION să creeze o „epopee perfectă”, o „creațiune obiectivă” prin care a pus bazele romanului românesc modern.

   Magistral rămâne Discursul de recepție la Academia Română „Laudă țăranului român”, rostit la 29 mai 1940, după ce înaltul for științific din România Mare l-a ales ca membru la 25 mai 1939. „Mulți învățați consideră nașterea și începuturile neamului românesc drept o enigmă sau un miracol   …   ceva inexplicabil prin obișnuitele metode istorice. Este fără îndoială, o minune cum a rezistat și persistat aici poporul nostru, în mijlocul tuturor uraganelor. Dar țăranul român, existența lui permanentă pe aceste plaiuri poate dezlega taina aceasta și altele care ne privesc. Țăranul e începutul și sfârșitul. Numai pentru că am fost un neam pașnic de țărani am putut să ne păstrăm ființa și pământul.

   Cu mijloace și metode de cercetare specifice istoricului, I. A. Pop îl completează parcă pe Liviu Rebreanu prin ideile cuprinse în Discursul său de recepție  la Academia Română„Semnificația istorică a unor nume  -  român/valah și România/Valahia”, rostit la 29 mai 2013. „Românii și-au început istoria ca o enclavă la porțile Orientului, sau ca o insulă de latinitate într-o mare slavă și au rămas mereu într-o vastă regiune de interferențe și varii influențe”.

   Marele istoric, ajuns Președinte al Academiei Române, mai coboară din când în când, din înălțimea celui mai înalt for științific al României în „lumea rurală”, în universul țăranului român, poate pentru a se mai convinge că „eternitatea s-a născut la sat!”.