În decembrie 1989, nu puteau gazetele, adică „vocea poporului” să pomenească numele lui Ceauşescu fără să spună „odiosul”, „dictatorul”, fără să aprobe cu toată gura împuşcarea lui, procesul ruşinos ce i s-a făcut. Acum, după douăzeci de ani, un larg sondaj făcut de ziarul „Adevărul” prin care se cerea să se desemneze cel mai de seamă conducător al românilor, n-a fost desemnat niciun rege, fiindcă a fost mizeria-n floare în vremea lor şi cu înfricoşate răscoale, şi nici alţii, ci tocmai „odiosul” Ceauşescu. Că’z da proşti i-ai mai răbdat, Doamne! Iar pe spatele „prostitului norod”, de douăzeci de ani se schimbă la guvernare hoţii şi apoi vin tâlharii, iar după o vreme invers. E drept că şi la alte case...ticăloşii au fost.

Igor a fost cneazul Kievului în veacul al XII-lea şi al XIIlea. A purtat războaie cu poloviţenii, cumanii, pecenegii. Când lucrurile s-au mai liniştit, a părăsit tronul, a intrat în mănăstire şi a îmbrăcat haina monahală. Rudenii ale sale s-au înghesuit la tron şi au domnit asuprind crâncen norodul. Comportamentul lor silnic a generat o teribilă răscoală. Răzvrătiţii i-au omorât pe toţi din neamul lor (al Ogeacovilor), dar au atacat şi mănăstirea în care trăia paşnic fostul cneaz Igor şi l-au omorât. Norod nărod ! Apoi aveau să-i ducă dorul, căci au urmat ani lungi de haos, ca nişte vrednici de mânia lui Dumnezeu.

„O, Doamne, nădejdea mea în deznădejde;

O, Doamne, tăria mea în neputinţe;

O, Doamne! Lumina mea în întuneric...” -exclamăm şi noi cu Sf. Nicolae Velimirovici! Numai Tu singur ştii pentru ce se învolbură atâta silnicie în istoria lumii.