Actualitate
Ştim cu toţii că subiectul videochatului este destul de tabu pentru o mare parte a oamenilor. În ziua de astăzi, oamenii au reuşit să se mai familiarizeze cu termenul de videochat, resemnându-se şi considerând că este o meserie că oricare altă, din care se pot scoate sume fabuloase de bani.
De fapt, orice persoană îşi doreşte să câştige cât mai mulţi bani. Studenţia nu este o perioada prea prielnică din punct de financiar. Aşa se face că din ce în ce mai multe tinere studente aleg metodă cea mai simplă de a câştigă sume record în timp record, şi anume prin intermediul videochatului. Multe tinere privesc videochatul că fiind o oportunitate de afirmare şi de a câştigă suficienţi bani încât să se distreze în această etapă frumoasă a vieţii. În plus, studenţia este perioada care face trecerea dintre dependenta şi independenţa, aşa că tinerele pot ajunge la vârste destul de fragede să fie independente şi să aibă parte de ceea ce îşi doresc.
În continuare veţi urmări părerea câtorva tinere care au ales calea videochatului şi care au reuşit să se realizeze prin intermediul acestui domeniu:
“Viaţa mea era foarte complicată până când să ajung să lucrez la videochat. Nu aveam bani să mă întreţin, iar părinţii mei nu mă puteau ajută cu sumele de bani care îmi trebuiau lunar. Sunt studentă în anul IV la Facultatea de Medicină, iar costurile studiilor sunt destul de mari. Ştiam că părinţii mei fac eforturi imense şi că ei nu au suficienţi bani încât să mă întreţină pe mine la facultate. Printr-o prietenă am ajuns la Black Studio şi de un an de zile lucrez la ei. Pentru mine job-ul meu este foarte important pentru că am reuşit să fiu independenţa, să mă întreţin sis a îmi continui studiile pe banii mei.” Laura, 24 ani.
“Trebuie să recunosc că mi-a fost foarte greu la început să fiu model de videochat. Deşi statutul de model părea destul de tentant, cealaltă parte nu era tocmai ceea ce visam eu să fac. Că orice faţă, am contestat complet această meserie şi am considerat că statutul meu trebuie să se ridice undeva mai sus. Totul până când eram într-o criză imensă de bani, aveam problem acasă şi nu mai reuşeam să mă descurc nicicum. Am reuşit să mă angajez la un studio de videochat, iar viaţă mea s-a schimbat complet. Pot să spun că sunt o persoană încrezătoare în propriile forţe şi că am reuşit să fiu independenţa. Am ieşit din acea criză financiară care mă epuiza psihic şi nu îmi pare rău de alegerea făcută.” Iulia, 22 ani.
“Pot să spun că mi s-a schimbat complet viaţa de când sunt model la Black Studio. Îmi permit orice, pot să merg să îmi cumpăr ce haine vreau eu, mi-am achiziţionat o maşină şi un apartament, lucruri pe care nu le-aş fi putut realize fiind o simplă vânzătoare într-un hipermarket.” Bianca, 23 ani.