Maxim Dumitraş, bine receptat la Bacău
Image
mg9677.jpg

Centrul Internaţional de Cultură şi Arte “George Apostu” Bacău găzduieşte expoziţia de sculptură - desen “Absenţe încercuite” a reputatului artist plastic bistriţean Maxim Dumitraş, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi al Asociaţiei Internaţionale a Artiştilor, Paris (A.I.A.P.), Franţa. Criticul de arta Octavian Barbosa, care-l considera pe Maxim Dumitraş “un diplomat al candorii”, spune despre el că “soliditatea morală a spiritului l-a predeterminat spre fondul interior al innoirilor, imun la gregaritatea circumstanţelor exterioare, mai mult sau mai puţin accidentale”. Amfitrionul manifestării, Geo Popa – directorul instituţiei gazdă, spune că Max Dumitraş este prezent cu două lucrări de excepţie în parcul Centrului băcăuan, una din ‘95, celalaltă din ‘98. Imediat după vernisajul expoziţiei la Galeria de Artă a Centrului, a urmat - la salonul de recepţie - lansarea albumului de artă “Maxim Dumitraş, de la natură la sens”, prezentat de reputaţii critici de artă Pavel Susara şi Cosmin Năsui. Maxim Dumitraş a explicat simplu titlul expoziţiei sale: “Am incercuit spaţiul, am realizat un hai ku plastic”. Sculptorul a vorbit despre muzeul realizat de el la Sângeorz Băi, cu lucrările donate de prietenii săi artişti. Au însoţit în actul său artistic pe Dumitraş, Gavril Ţărmure şi Vasile Dâncu, manageri ai Editurilor Charmides şi Eikon, care au facut posibilă apariţia lucrării in conditii grafice de excepţie.