Ministerul Culturii, Primăria Bistrița și Palatul Culturii Bistrița marchează Ziua Culturii Naţionale
Image
eminescuafisculturamodif.jpg

Ministerul Culturii, Primăria Municipiului Bistrița și Palatul Culturii Bistrița au plăcerea de a vă invita să vizionați online, vineri, 15 ianuarie, de la ora 18:00, câteva momente specifice dorinței de a marca Ziua Culturii, respectiv Ziua marelui poet, Mihai Eminescu.

"Programul pe care dorim să - l prezentăm în această zi dedicată culturii constă în proiecția portretului lui Mihai Eminescu în fața instituției - Palatul Culturii, un tablou liric din poezia lui Mihai Eminescu susținut de actorii Amelia Crețiu și Dorin C. Zachei, colaj video literar și muzical. Vă invităm cu drag, online, să luați parte la Ziua Culturii - ziua care în acest an, din păcate, se va sărbători cu ușile închise" transmite Mihai Berbunschi, manager Palatul Culturii Bistriţa.