Mircea Oliv şi Florin Vasile Şomlea şi-au depus demisiile
Image
hnjtzjzt.jpg

Mircea Oliv, managerul Bibliotecii Judeţene, şi Florin Vasile Şomlea, managerul Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, şi-au înaintat cerea de încetare a contractelor de management către conducerea Consiliului Judeţean.

Cererile celor doi vor fi analizate în şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean, programată vinerea viitoare, în 26 octombrie, urmând a se stabili procedurile de urmat, precizează purtătorul de cuvânt al CJ BN, Bogdan-Gruia Ivan.

Mircea Oliv anunţa zilele trecute că şi-ar dori să lucreze mai aplicat în domeniul artelor plastice, fiind unul dintre cei mai apreciaţi critici de artă din ţară.

De cealaltă parte, Vasile Şomlea menţiona că „anumite aspecte legate de managementul instituţiei nu mai pot fi atinse”, motiv pentru care avea în vedere depunerea demisiei.

Pentru cele două funcţii se pare că există deja şi înlocuitori. În conducerea Bibliotecii Judeţene ar putea ajunge scriitorul Ioan Pintea, actualmente şef Serviciu Literatură al Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud.

La Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, numele vehiculat pentru preluarea managementului instituţiei este cel al lui Gavrilă Ţărmure, în prezent preşedintele Societăţii de Concerte Bistriţa.