( Poveste de toamnă)

Deşartă-i strada şi soarele-n amiază

Aruncă stropi de aur pe burgul de pe Mureş

Şi niciun chip de om cu scânteierea-i blândă,

Dumnezeiască, nu te-ncântă cu trecerea-i grăbită.

Ai spune că planeta s-a pustiit şi singur vântul

Mai sterge chihlimbarul din frunzele bolnave.

Şi totuşi, iată-colo, apare, da, o fată, dulce fată.

Chip de înger, în care astrul zilei sfărâmă

Solzi de aur şi-o-mbracă-n sărbătoare.

E şcolăriţă, da, purtând, cum doar şcolarii

Poartă-n spate povara tinereţii şi anilor de şcoală.

Un stol de păsări albe în inimă-mi coboară,

Readucând în minte toţi anii de profesor,

Cu zvoana lor voioasă, ce nu-şi găseşte seamăn.

E negreşit amiaza în ora ei înaltă, când...

Deodată, de niciunde, ca scamatorii-n piaţă,

Preadulcea fetişcană-şi pune-n gură

O lungă, superlung de lungă...o ţigară

Şi pofticioasă, trage ca din creion în clasă

Când nu dă rezultatul bizara apoftegmă.

De dup-o poartă veche, un chip de ins se-arată,

Iar ea, pe dat-ascunde „trompeta” de plăcere,

Cu artă negrăită, ce-n vreme-hăt se-nvaţă.

Dar, paşii trec cum clipa şi iar, din hocus-pocus,

Ţigara reapare, cuminte, peste poate, aşa

Ca şcolăriţa, căci ea nici fum nu scoate.

X

Democraţie „sacră”, ce straşnic fericit-ai, tu,

Cu daruri tot norodul: ,,_Ţie plebe-ţi dăm

Cu fără de măsură, drog şi sex. Te bălăceşte!

Nouă, averi şi rapturi, tot fără de măsură!

Dubaiuri şi brazilii ce te orbesc în soare.”

Căci de priviţi cu grijă –voi ce citiţi- nu luminează

Oare şi peste buni şi răi acelaşi Soare?...

De parcă Judecata cea Mare, de spaimă, Universală,

Poveste-i ce o fluier ciobani pentru mioare.