Actualitate
O sărbătoare pentru Sucursala B-N a Automobilului Clubului Român, la împlinirea a 112 ani de existenţă, care a organizat în mod festiv şi deosebit, o întâlnire cu membrii ACR, o expoziţie de karturi, automobile sport, motociclete, inclusiv maşini pentru şcoala de şoferi şi cele de intervenţie rutieră, la sediul său din Bistriţa, B-dul Decebal, nr. 1-3, în data de 5 aprilie a.c.
Amfitrionul acestui deosebit eveniment a fost Virgiliu Orza – director Sucursala A.C.R. B-N, care ne-a prezentat, cu argumente, istoricul, rolul şi importanţa A.C.R. pentru conducătorii auto, fiind una dintre cele mai vechi forme de asociaţii, societăţi ale conducătorilor auto.
Precizăm faptul că A.C.R. a fost înfiinţat la începutul secolului XX de către Prinţul George Valentin Bibescu, în Bucureşti, la Grand Hotel Boulevard. A.C.R. a fost printre primele 10 cluburi auto din Europa şi printre primele 14 din lume, iar în1909 Societatea A.C.R. este recunoscută de Regele Carol I, în conformitate cu hotărârea Camerei Deputaţilor din 22 ianuarie 1909 şi a Senatului din acelaşi an.
Menţionăm faptul că în anul 1914 A.C.R. îşi schimbă statutul şi va deveni Automobil Club Regal Român (A.C.R.R.), noul statut precizând în mod expres că Regii României vor deţine funcţia de preşedinţi de onoare ai A.C.R.R.
În virtutea acestui fapt şi drept şi a funcţiei pe care au deţinut-o Regii României, Clubul Monarhiştilor Bistriţeni, prin preşedintele acestuia, dr.Marius Nicolae Pop, a oferit o frumoasă şi elegantă plachetă aniversară, preşedintelui Sucursalei A.C.R. B-N, Virgiliu Orza urându-i împliniri, sănătate, iar A.C.R- să dăinuie şi să rămână în slujba tuturor conducătorilor auto, mai ales membrilor A.C.R.
Frumoasa şi elocventa plachetă a fost executată de cunoscutul creator plastic Teodor Danciu din Bistriţa.
A.C.R. trebuie să rămână lider al asistenţei rutiere în România, cu acoperire logistică naţională, europeană şi mondială.
Evenimentul s-a încheiat la o cupă de şampanie, cu socializări, impresii şi propuneri.