Actualitate
Secretarul de stat Monica Săsărman (Ministerul Dezvoltării, Lucrărlor Publice și Administrației) a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că niciun pensionar nu va primi o pensie mai mică decât cea aflată în plată, iar faptul că veniturile pensionarilor au crescut în urma recalculării este meritul premierului Marcel Ciolacu și al ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, care au convins Comisia Europeană să elimine inechitățile asumate de foștii guvernanți prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
“În primul rând, este meritul premierului Marcel Ciolacu și al ministrului Muncii în demersul de a convinge Comisia Europeană, astfel încât noi ca stat să putem să umblăm la cuantumul pensiilor, în sensul în care să creștem aceste venituri pentru populația pesnionară. Reamintim faptul că prin Programul Național de Redresare și Reziliență, cei care l-au elaborat la vremea respectivă au considerat că aceste pensii trebuie să fie stopate astfel încât întreaga populație vulnerabilă a României nu beneficieze de venituri suplimentare. Noi am deblocat acest program”, a explicat Monica Săsărman.
În contextul discuțiilor apărute în spațiul public, secretarul de stat Monica Săsărman a reiterat faptul că “nicio pensie aflată deja în plată nu va suporta modificări în sensul diminuării sumelor”. „Fiecare român, pentru care în urma recalculării a rezultat o sumă mai mică, nu va primi aceasta mai mică, ci va primi suma deja aflată în plată. Am observat și poziția exprimată de către specialiștii de la Casa Județeană de Pensii și am luat act de faptul că la nivelul județului Bistrița NĂSĂUD, peste 82 % din pensii vor crește restul urmând să rămână în plată așa cum sunt ele”, a precizat Monica Săsărman.
Oficialul guvernamental a adăugat că cei care aruncă fumigene în spațiul public uită că “întreaga procedură tehnică a fost gestionată de către Casa Națională de Pensii care este condusă de un președinte susținut de către partenerul nostru de Coaliție, Partidul Național Liberal”.
“Dacă au existat erori în calculul sumelor aferente, revine rolul sau misiunea Casei Naționale de Pensii să regleze, să reglementeze toate aspectele, astfel încât populația pensionară să fie mulțumită și să fie pe deplin convinsă că întreaga procedură a fost corectă. Pe de altă parte, există disponibilitate și exprimată chiar public din partea domnului premier Marcel Ciolacu și din partea doamnei ministru Simona Oprescu, pentru a remedia anumite situații care au derivat din modalitatea de legiferare juridică. Nu va fi un proces bătut în cuie, ci va fi un proces revizuit”, a declarat Monica Săsărman.
Nu în ultimul rând, secretarul de stat bistrițean a reamintit actul normativ prin care pensiile cu o valoare de până în 3000 lei nu vor fi impozitate.