Nicolae Pavelean: Peste 1000 de semnături au fost strânse pentru petiţia "Spune NU majorărilor tarifelor la apă și canalizare!"
Image
pav.jpg

Consilierul municipal Nicolae Pavelean, preşedintele USR Bistriţa, a anunţat că va depune la Primăria Bistriţa petiţia online „Spune NU majorărilor tarifelor la apă şi canalizare!”, însoţită de 1000 de semnături. Potrivit acestuia, petiţia are rolul de a îndemna reprezentanţii UAT-urilor în Adunarea Generală a ADI Apă-Canal de a vota împotriva aprobării Planului anual de evoluţie a tarifelor la apă şi canalizare în perioada 2018-2025.

         „Semnăturile bistriţenilor le voi depune la Primăria Bistriţa, în atenţia domnului primar Ioan Turc pentru a vota împotriva majorărilor nesimţite propuse de Aquabis. Considerăm că sunt majorări nejustificate, considerăm că este o acţiune coordonată de la Consiliul Judeţean, mai exact de la domnul Radu Moldovan. Este cu atât mai mult semnul ipocriziei, dacă ne uităm în spate, anul trecut în septembrie-octombrie, PSD, în frunte cu Radu Moldovan şi Daniel Suciu strângeau semnături la corturi pentru plafonarea preţurilor la gaz şi electricitate. După ce ai lor au ajuns la guvernare de mânuţă cu PNL au uitat complet de miile de semnături strânse pentru plafonarea preţurilor şi într-o acţiune coordonată din partea Consiliului Judeţean, a Aquabis, doresc să majoreze tarifele în mod absolut nejustificat. Nu există nicio bază de calcul care să demonstreze că aceste majorări sunt calculate în mod corect şi că vor acoperi necesităţile pe următorii ani. Nu există o strategie clară din partea conducerii Aquabis şi a reprezentanţilor ADI Apă-Canal pentru eficientizarea consumului de energie. Au ales cea mai simplă soluţie pentru a-şi acoperi cheltuielile care într-adevăr sunt mai mari din cauza creşterii de preţuri la electricitate şi gaz. Nu spunem că nu ar fi un motiv real, dar dacă Aquabis şi ADI ar fi venit cu o strategie de eficientizare, am fi putut avea o majorare mai suportabilă”, a declarat Pavelean.

         Consilierul municipal USR a ţinut să precizeze că toţi reprezentanţii formaţiunii din consiliile locale au votat împotrivă ori s-au abţinut.