Actualitate
Organizaţia Judeţeană a Partidului Naţional Liberal împuterniceşte biroul de presă să comunice următoarele:
Astăzi, 16 martie 2011, în cadrul şedinţei Delegaţiei Permanente Naţionale, dl. Mihai Bumbu, membru al Biroului Politic Judeţean a fost exclus din partid. Decizia a fost luată cu 106 voturi pentru, 4 abţineri şi 12 voturi împotrivă.
,,A fost o decizie pe care am aşteptat-o de ceva vreme, decizie pe care o consider una cât se poate de echilibrată şi corectă. Din acest moment urmează să ne regândim întreaga politică la nivelul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. Numele persoanei care va fi desemnată să ocupe funcţia rămasă vacantă din partea PNL va fi decis în cadrul primei Delegaţii Permanente judeţene’’ a spus deputatul Ioan Ţintean după aflarea rezultatului votului din cadrul Delegaţiei Permanente Naţionale a PNL.
Biroul de presă al PNL BN