“Agent 00EC0”: Eco-driving sau Şofatul ecologic
Image
clipboard01451.jpg

A conduce ecologic sau inteligent înseamnă: atent şi fără agresivitate, cu un consum redus de combustibil si poluare minimă, pentru o viaţă mai lungă a motorului. Atunci, cum puteţi conduce ecologic?! Ca în imaginea de mai sus…sau:

• înainte de a vă urca în maşină, întrabaţi-vă “Chiar este necesar acest drum cu maşina?”

• demaraţi uşor şi acceleraţi progresiv;

• păstraţi o distanţă suficientă între autoturisme şi anticipaţi condiţiile de trafic;

• depăşiţi doar când este necesar;

• menţineţi pe cât posibil o viteză constantă,

• folosiţi treapta maximă de viteză (schimbaţi viteza la o turaţie a motorului între 2000 şi 2500);

• evitaţi funcţionarea îndelungată la ralanti şi la regim de putere maximă;

• încetiniţi lin (eliberaţi din timp pedala de acceleraţie);

• evitaţi accelerările inutile şi exagerate, frânele “de curse” (atunci când nu sunt necesare!);

• urmăriţi să vă încadraţi în viteza economică;

• testaţi şi reglaţi periodic motorul;

• verificaţi în mod regulat presiunea în pneuri;

• verificaţi-vă filtrul de aer - folosiţi un filtru permanent, ce poate fi curăţat;

• evitaţi/ îndepărtaţi aglomerarea portbagajului cu încarcaturi inutile;

• alegeti ulei de bună calitate, compatibil cu maşina şi combustibil cu aditivi eficienţi;

• limitaţi utilizarea aparatelor de încalzit şi de aer condiţionat;

• evitaţi folosirea maşinii pe distanţe scurte;

• planificaţi-va călătoria (aşa puteţi evita abaterile de la traseu)!

Şi testul “foto voice” de azi: Unde (în judeţul Bistriţa Năsăud) a fost făcută această fotografie? (Răspunsul la “testul foto” de săptămâna trecută: “Fotografia a fost făcută la Tăul Zânelor“.)

Aşteptăm răspunsuri, reacţii şi sugestii on-line (“Publica un comentariu”) sau pe adresa de e-mail: ascendentbn@yahoo.com. Premiile pentru cei care au răspuns provocării lansate de noi vor fi oferite în data de 29 octombrie, la sediul redacţiei “Răsunetul” din Bistriţa, str. Bistricioarei, nr 6.