Fizionomia vieţii politice cunoaşte o degradare alarmantă. Am ajuns în situaţia în care nimeni nu mai crede în nimic. Sentimentul care domină viaţa politică este dispreţul, scârba. Cetăţenii dispreţuiesc şi le este scârbă de instituţiile şi, la rândul loor, instituţiile dispreţuiesc oamenii. Nu există nici urmă de consens şi înţelegere, dar nici nu se întrezăreşte cineva care să aibă intenţia şi puterea de a le construi. Bazele colaborării între forţele politice au fost distruse în desele campanii electorale. Aici şi nu numai aici, trebuie căutate cauzele dezbinării societăţii româneşti. În fiecare an am avut câte o campanie electorală într-o societate în care nu s-a căutat nici o clipă adevărul, ci numai puterea. Societatea civilă nu s-a consolidat şi nu a avut vizibilitatea necesară pentru a fi urmată. Instituţiile şi mecanismele funcţionale create după modelul european, au fost conduse de oameni politici nepregătiţi, care le-au gripat din start. Oamenii de valoare au fost eliminaţi din structurile administrative şi înlocuiţi cu clientela politică. Justiţia este sub tirul european şi în afara atenţiei naţionale, fapt pentru care şi-a văzut de propriul drum, acumulând privilegii profesionale în schimbul tolerării jafului naţional. În justiţie, statele de funcţii coincid cu arborii genealogici. Justiţia este o feudă a politicului şi totodată, o armă de intervenţie rapidă şi televizată. Ce legitimitate poate avea o astfel de instituţie în care şi Curtea Constituţională ne spune nouă, cetăţenilor, că ei sunt “constituţionali” şi noi, ceilalţi, numai ”legali“ ? La examenul de intrare în magistratură, din 3.300 de candidaţi pentru cele 200 de locuri, nu au fost admişi decât 72 de candidaţi. Adică, după spusele preşedintelui Băsescu “reformând statul“, am creat o justiţie “NOUĂ” nu “VOUĂ“ şi orice încercare a tineretului de a “întina valorile Justiţiei“ este exclusă. Păcat de majoritatea oamenilor din justiţie care sunt oameni valoroşi şi lucrează în condiţii grele, dar au fost atraşi prea uşor în teren minat. Ce este cert este faptul că fără voia justiţiei nu se putea jefui ţara aşa de tare. Acordându-le salarii şi pensii mari magistraţilor, li s-a întins o capcană. Au pierdut credibilitatea şi legitimitatea.

Armata a intrat prima în lupta reformelor. Ea a fost redusă numeric, după rigorile impuse de aliaţi. Apoi a fost supusă unui linşaj mediatic, terfelită, transformată în vector de imagine în afara ţării şi în interiorul ţării, înjosită şi calomniată de chiar conducerea ei: preşedinte şi prim ministru !. În ţară este batjocorită şi apreciată doar de aliaţi în teatrele de operaţii pentru felul în care îşi îndeplineşte misiunile cu mijloace tehnice depăşite. După toate acestea, este singura armată din NATO căreia i s-a redus solda, iar pensionarii proveniţi din sistemul naţional de apărare, sunt definiţi ca nesimţiţi. “De ce au pensii mai mari, că doar nu am avut război ?” se insinuează persuasiv, prin mediile care înfierează cu ură proletară, atât Armata cât şi întregul sistem naţional de apărare .Comandantul Armatei Române, adică Basescu, trebuia să spună românilor că nu am avut război pentru că Armata a fost un factor de descurajare .Trebuie spus că armata nu mai crede în generalii ei care au abandonat-o, în tehnica pe care o are la dispoziţie şi nu mai crede nici în banii cu care este plătită. Nimeni nu e prost să moară pentru ţara a cărui preşedinte îşi îndeamnă cetăţenii să părăsească teritoriul naţional.

Despre Parlament voi spune doar că este sub valoarea pungilor, găleţilor şi umbrelelor care stau cu măreţie la baza legitimităţii lui. Cât despre încrederea în Parlament ca principalul izvor al democraţiei noastre, pot spune doar că, pe lucrurile create prin furt, nu e bine să pui bază, că te trezeşti la furat. În Parlamentul European aş crede, dar dacă mă gândesc la faptul că fiecare ţară ar fi putut trimite câte un Becali şi o Eba, vai de steaua noastră !

Comportamentul parlamentarilor de la putere este sub standardul mahalalei şi nu merită nici ura şi nici dispreţul oamenilor de bună credinţă. Iată, aşadar, prin trei exemple (justiţie, armată şi parlament), care este capitalul de încredere în aceste instituţii de bază şi cum legitimitatea lor s-a şubrezit prin ceea ce aleşii noştri numesc REFORMĂ. Reforma a ajuns să fie sinonomă cu nepriceperea. Am ajuns la capătul firului în care, fiecare societate îşi făureşte propriul sistem juridic, iar apoi, alta i-l distruge şi îşi face altul nou şi tot aşa. Contractul social al lui ROUSSEAU a fost adus la valoarea “caietelor cu învoieli” de la 1907. Soluţia romanilor pentru distrugerea Cartaginei îmi vine în minte în aceste momente şi sunt momente de echilibru, nu de rătăcire. În locul Parlamentului, după exemplul romanilor, că doar sunt strămoşii noştri, cred că trebuie să arăm şi să punem un strat de sare de un metru, ca niciodată să nu mai poată răsări nimic. Închei într-o formulă academică, de nivel european. Dacă “exista unii oameni care nu vor sa vorbeşte cu tine“, atunci vorbiţi cu ISTORIA !

Colonel (r) IOAN GAFTONE