Meritoriu este ca omul să urce în dezvoltarea personalităţii sale: social, politic, ştiinţific, cultural, spiritual. Merită admiraţie. Cazuri ca al lui Mihail Lomonosov, Abraham Lincoln, Andersen, Titu Maiorescu…trezesc admiraţie. Pentru ce noi, români fiind, preferăm să luăm lucrurile în derizoriu? A,cizmarul! În loc să admirăm, batjocorim prosteşte.

Ca secretar al UTC, are loc în CC-ul Partidului şi este „copil favorit” al multora din conducere, mai ales pentru că din tinereţe a înţeles idealurile comuniştilor. I se încredinţează destule sarcini în teritoriu, de care s-a achitat totdeauna bine şi foarte bine. La 47 de ani îşi trece examenul de maturitate (bacalaureatul de azi) la Şcoala Medie nr. 10 - „Zoia Kosmodemianskaia”. Era în 1965. După o lună e licenţiat al Institutului de Ştiinţe Economice ”V.I.Lenin”. Cam repede, nu? Asta din cauză că ajunsese la putere, în urma morţii lui Gheorghiu-Dej. Ion Gh.Maurer a fost cel ce l-a propulsat rapid, ca pe un fiu. Când a fost să rostească primul discurs în calitatea de şef de partid, la 23 august 1965, Maurer a fost nevoit să-l împingă uşurel, dar ferm pe timidul Niculae. Şi trebuie să recunoaştem că a fost multă vreme timid, cultul personalităţii debordând mult mai târziu, sub influenţe nord-coreene şi chinezeşti. După vizitele asiatice a început stalinist munca la propriul cult, încât circula bancul că pentru a avea un medicament anticancer, trebuie între ingrediente să ai neapărat şi un ziar „Scânteia” care să nu aibă vreo fotografie sau text cu ”tovarăşul”, ceeace era o vădită imposibilitate. Că mai târziu, obişnuindu-se, Ceauşescu s-a dovedit nerecunoscător faţă de mentorul său Maurer, o ştim preabine. Puterea corupe nu doar azi ci perverteşte sufletele fără Dumnezeu, de când se numeşte lumea lume.