Actualitate
Marţi, 22 iunie, reprezentanţi ai PNŢCD din Transilvania s-au întrunit la Cluj pentru a perfecta problemele majore legate de Congresul Extraordinar care va avea loc luna viitoare.
S-a urmărit găsirea unei poziţii comune care să întărească poziţia partidului în condiţiile crizei economice, dar şi politice cu care ne confruntăm.
În spirit democratic, toţi preşedinţii organizaţiilor transilvănene şi-au spus punctul de vedere cu privire la modul de organizare al congresului, dar şi problemele mai acute din sânul organizaţiilor pe care le reprezintă.
A fost o dezbatere amplă, pe parcursul a 4 ore, din care a rezultat un comunicat semnat de toţi cei prezenţi. Delegaţii au stabilit de comun acord un Comitet de Iniţiativă care va conlucra cu toţi factorii de răspundere în organizarea congresului.
Am apreciat poziţia şi punctele de vedere ale preşedintelui PNŢCD din Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Sibiu şi Sălaj care au direcţionat în rezumat problemele ce vor fi dezbătute şi aprobate de congres.
Legat de alegerea noii conduceri, cei prezenţi au hotărât să respecte prevederile statutare. Astfel, preşedintele va fi ales pe bază de moţiune. După toate discuţiile se proliferează trei candidaturi: Aurelian Pavelescu, Victor Ciorbea, Radu Sârbu şi nu este exclus să apară şi alte candidaturi. Votul majoritar va decide. Au fost chiar propuneri de modificare a statutului şi revenirea la vechiul sistem de alegeri prin vot uninominal, excluzând astfel moţiunea.
S-a considerat că moţiunea atrage după sine apariţia de grupuri care produc dezbinare.
Partidul are nevoie de unitate, chiar dacă acesta va fi în diversitate de idei, după caz. A rămas ca până la Congres, toate organizaţiile teritoriale să-şi spună punctul de vedere prin aleşii săi.
De asemenea, alegerea delegaţilor la Congresul PNŢCD se va face conform prevederilor statutare.
Lista candidaturilor rămâne deschisă. Dumnezeu cu noi.
ing. Vasile Aldrofan,
prim vicepreşedinte PNŢCD BN