Dorin Dobra (PNL): La această oră, şansele moţiunii de a trece sunt sub 50%.
Image
poze20001.jpg

Vicepreşedintele PNL B-N, Dorin Dobra, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că şansele ca moţiunea de cenzură să treacă sunt sub 50%, menţionând, pe de altă parte, că liberalii vor vota în unanimitate moţiunea de cenzură.

,,Îmi pare că, prin interesul pe care preşedintele Traian Băsescu l-a manifestat pentru schimbarea datei dezbaterii, această moţiune de cenzură nu va trece. Speram că Traian Băsescu va profita de acest moment şi va trimite în vacanţă definitivă acest guvern, va desface contractul de muncă al acestui guvern cu semnătura altora şi ar fi fost o soluţie elegantă pentru stoparea acestei situaţii tragice. La această oră, şansele moţiunii de a trece sunt sub 50%. Pentru aceasta, marţi, PNL va vota în unanimitate moţiunea de cenzură”, a spus Dorin Dobra.

Ideea este susţinută şi de colegul de partid, Gelu Muthi, preşedintele PNL Bistriţa, care a estimat că şansele ca moţiunea de cenzură să treacă sunt mici.

,,Şansele de a trece această moţiune cred că sunt totuşi mici. Chiar dacă sunt mici, guvernul actual nu va mai rezista foarte multă vreme. Vor exista presiuni din partea populaţiei, pentru că în momentul în care creezi un genocid, lucrurile vor scăpa de sub control”, a precizat Gelu Muthi.

Vicepreşedintele PNL B-N, Dorin Dobra, a mai spus că singurul vinovat, responsabil de situaţia dezastruoasă în care se află România este Traian Băsescu, iar rezultatul economic de astăzi, este aplicarea propriei viziunii a preşedintelui, asupra administrării ţării, printr-un personaj ca Emil Boc.

,,Trăim cu toţii un vis urât. În urmă cu doi ani, la aceeaşi masă, în calitate de partid ce administra această ţară, proclamam cea mai mare creştere economică din UE. Peste doi ani, venim şi spunem, o recunoaştem sau nu, fie că ne apropiem de situaţia Greciei, fie că avem cele mai mari scăderi economice din UE, şi astfel de date tragice. Paralela e simplă de tot. Un singur om a administrat toată această situaţie. El se numeşte Traian Băsescu, iar rezultatul economic de astăzi este aplicarea propriei viziuni asupra administrării ţării printr-un personaj ca Emil Boc. Din momentul în care ţara a fost preluată în totalitate de Traian Băsescu şi dată spre închiriere, spre administrare lui Emil Boc, altceva în afară de date negative, noi nu am auzit”, a concluzionat Dorin Dobra.