În cursul săptămânii trecute un tânăr de 16 ani aflat în căutare de chilipiruri din resturile menajere aruncate în zona străzii Gheorghe Pop Debăseşti din municipiul Bistriţa, a observat o uşă deschisă la beciul unei locuinţe. După câteva momente de aşteptare, văzând că nu este nimeni de faţă, acesta a intrat şi a luat din incintă un moto-ferăstrău şi un cleşte pe care le-a introdus într-un sac găsit la faţa locului. Tânărul a luat imediat legătura cu două persoane, cărora le-a spus că a primit moto-ferăstrăul de la o persoană, în contul prestării unor activităţi. De la 100 de lei, cât a cerut iniţial, tânărul a făcut totuşi târgul cu 80 de lei. Jandarmii Detaşamentului Mobil Bistriţa, aflaţi ieri, (luni, 24 mai 2010), într-o acţiune de patrulare în municipiul Bistriţa, au primit informaţii despre faptul că un tânăr ar fi comercializat fără documente legale de provenienţă, un moto-ferăstrău. Deplasându-se la „noii” proprietari, jandarmii au aflat cine este vânzătorul, identificându-l imediat pe minorul în cauză, care şi-a recunoscut fapta fără nicio reţinere. Celui în cauză i s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru infracţiunea de furt calificat. La finalizarea cercetărilor, moto-ferăstrăul va fi returnat păgubitului. Minorul, B.L., de 16 ani, din Bobâlna, judeţul Cluj, locuieşte momentan pe str. Tărpiului, într-un adăpost improvizat.
Moto-ferăstrău sustras şi vândut imediat cu 80 de lei