Maria Olteanu în “Convorbiri Literare”
Image
foto1001.jpg

Numerele 3 şi 8 din acest an ale publicaţiei ieşene “Convorbiri literare” ne prilejuiesc întâlnirea cu pictoriţa şi scriitoarea bistriţeană Maria Olteanu. Grupajul de versuri (“Am descoperit”, “În umbra zeilor”, “Poezia”, “Dicţionarele”) este frumos îmbinat cu reproduceri din icoanele pe sticlă ce au ca temă chipul Maicii Domnului. Scriitoarea Maria Olteanu este membră a Uniunii Scriitorilor din România din anul l999. A debutat editorial în Antologia de poezie ALFA 85 , la Editura Dacia din Cluj-Napoca. Scriitor consacrat a adus în atenţia publicului atât cărţi de poezie, cât şi de proză, scrise cu acelaşi elan din dorinţa de a salva, măcar prin scris, Planeta.