Despre timp gândim ca la un fir linear, care arată în sens unic spre viitor, fără întreruperi sau ramificări. Acest model de timp ni se pare atât de evident că nimeni nu se gândeşte lucrurile aş putea fi totuşi altfel! Realitatea noastră pe firul timpului imaginativ apare ca un punct marcat, “prezentul”, pe care se focalizează conştiinţa, astfel legând logic viitorul de trecut, sau cauza cu efectul. Momentul prezentului îl percepem ca singura realitate, neconsiderând că existenţa prezentului este doar o iluzie. Imaginaţi-vă: în aceeaşi clipă în care cade soarta noastră – până atunci nedeterminată - din dimensiunea viitorului în lumea prezentului, unde îl conştientizăm ca realitate fizică, momentul deja a dispărut în trecut! Punctul prezentului însuşi nu se poate prinde. Realitatea de “acum” este o piele subţire sau chiar virtual, băgat între trecut şi viitor. Dar ultimele lumii există numai prin gândul nostru: Gânduri în forme, amintiri şi experienţe definesc trecutul, iar gândul în calitate de idee, imagini, visuri sau temeri formează bazinul viitorului, cu toate versiunile posibile, aşteptând să fie realizate sau nu. În mijloc se află lumea solidă, înconjurat de un univers multidimensional în termenul timpului, compus din - gânduri! Ce iluzie fantastică să considerăm un punct virtual ca singura realitatea... Iluzia se explică prin faptul că realitatea noastră se prezintă printr-un aparat care funcţionează ca un microscop în timp, arătându-ne doar punctul prezentului sau lumea materială. Aparatul respectiv este trupul nostru fizic care filtrează orice element din realitatea mai mare prin sensuri, sistemul nervos şi creierul. Rezultatul apare ca proiecţie pe ecranul prezentului, care taie firul timpului în două părţi - şi asta este filmul vieţii! Chiar dacă pare logic că trupul din materie ne arată exclusiv realitatea materială, nu ne întrebăm unde se află regizorul filmului, sau cine vede filmul? Regizorul poate fi găsit într-o realitate din afara razei focusului obişnuit. Dar la fiecare microscop se poate mări focusul dacă ştii unde găseşti butonul care trebuie învârtit...

Experimentele menţionate data trecută dovedesc: butonul există! Celulele din corp care participă în fenomenul de previziune au acces la viitor, nu numai la oameni, dar şi la viermi. Chiar dacă accesul la viitor se derulează de obicei inconştient, există şi tehnici de a ridica conştient focusul din ecranul plat al lumii materiale în alte nivele, folosind starea de tranşă. Dar unde există realitate mai mare în termenul fizicii, pe care o vedem când mărim focusul? În ce dimensiune ajunge conştiinţa când părăseşte corpul în stare de tranşă? Unde se află sufletele morţilor dacă ştiinţa nu ne oferă niciun model pentru existenţa altor nivele de realitate? Unde începem să întindem rama fizicii, care ne permite să construim un model care cuprinde şi realitatea mai largă? Modelul trebuie să includă lângă materie, spaţiu şi timp şi fenomenul de conştiinţă. Adică, presupunem că există lângă ego-ul omului o entitate conştientă mai mare, care poate să se desprindă de realitatea materială din prezent, să se deplaseze că o mocăniţă dus şi întors pe firul timpului, legând astfel lumii timpurilor paralele - sau lumea materială şi lumea gândurilor. Dacă avem acces la viitor prin previziune, atunci există lumea viitorului, deja undeva şi timpul linear este doar o iluzie! Dacă toate versiunile viitorului se afla suprapuse cu realitatea noastră, atunci timpul nu "trece". Dimensiunile timpului stau unul lângă altul, invizibil dar accesibil prin această entitate inconştientă găsit în oameni şi în viermi - care poate să existe şi în materie până la nivelul cuanţilor? Cazurile de previziune ne dau speranţa să găsim metodă de a accesa viitorul şi în mod conştient.

Cum ajungem totuşi de la trecut în viitor, dacă timpul nu trece? Răspunsul ne-o dă fizica cuantică: viitorul îl alegem prin actul de observare, care se transformă în acelaşi moment în realitatea prezentă! Adică, fiecare eveniment în care interacţionam fizic cu un obiect înseamnă un act de observare care creează realitatea. Exact acest lucru îl descrie ecuaţia lui Schroedinger, modelul matematic pentru versiunea viitorului suprapus explicat în “Puterea gândului 7”. Numai acum modelul teoretic capătă şi sens: lumea undelor invizibile – sau materia in statu nascendi - se întinde peste toate dimensiuni timpului, de la trecut până la viitor. Prezentul se defineşte după poziţia observatorului: o fiinţă aflându-se în viitor. După definiţia noastră, percepem lumea lui din prezent, iar dimensiunea noastră se află în trecut faţă de realitatea lui! Sună destul de complicat, dar pentru a înţelege cum acţionează gândul asupra materiei trebuie să ne dezvăţăm întâi modelul timpului linear! În curând o să vă prezint mecanismul prin care materia interacţionează cu lumile timpului paralel, dar data viitoare vom arunca o privire şi la experimentele care susţin existenţa câmpului global din gânduri, care influenţează chiar şi aparate tehnice.