În “Puterea gândului 3 - Fizica cuantică leagă materia şi mintea” v-am arătat de ce viitorul universului nu poate fi predeterminat - din cauza fizicii cuantice. Astăzi preluam firul respectiv şi ne întrebăm cum se alege versiunea viitorului, care urmează să devină realitate? Se poate cumva pescui conştient din oceanul undelor tuturor versiunilor varianta cea mai plăcută? Cum putem să adăugăm “greutate” la varianta dorita faţă de alte variante? Pentru a arunca undiţa din realitatea prezentă până acolo, conştiinţa trebuie să aibă acces la dimensiunea posibilului viitor. Experimentele recente din SUA au dovedit că acest acces într-adevăr există (urmează săptămână viitoare: Puterea gândului 8 - Previziunea dovedită de ştiinţă). Dar surpriză, cercetători au demonstrat existenţa fenomenului de previziunea, adică, mintea noastră poate să simtă în avans ce urmează să se întâmple. Cu alte cuvinte: mintea poate avea acces la viitor!

La prima vedere, existenţa fenomenului previziunii apare ca o contradicţie de groază pentru un univers nepredeterminat! Pentru a explica mecanismul previziunii chiar dacă viitorul este deschis, trebuie să ne uităm încă o dată la comportamentul cuanţilor, celor mai mici bucăţi de materie. Viitorul unui cuant nu se poate prezice precis, dar se poate calcula o cotă de probabilitatea pentru ca fiecare versiune să devină realitatea. Formula prin care se face acest calcul reprezintă oceanul undelor compus din toate versiunile viitorului şi se numeşte ecuaţia lui Schroedinger, după un fizician german. Formula respectivă ne spune înainte de un experiment rezultatul de aşteptat în procente. Să ne imaginăm, de exemplu, un cuant care-şi poate schimba culoarea cu timpul (culoarea fiind un simbol pentru anume trăsături care sunt mai greu de explicat), şi fizicianul vrea să verifice culoarea pe care a luat-o după o perioadă de timp. Atunci cuantul din experiment urmează să fie, de exemplu, roşu cu probabilitate de 30%, verde cu probabilitate de 20% şi albastru în 50% de cazuri în momentul măsurării. Dacă se foloseşte un ansamblu mare de cuanţi, se poate prezice cu multă precizie recolta cuanţilor în timpul măsurării: din 100 de particule, în jur de 30 vor apare în roşu, circa 20 în verde şi restul de 50 în albastru . Precizia predicţiei creşte cu numărul cuanţilor din ansamblu. Iar pentru un singur cuant, nu se poate şti dinainte dacă urmează să se înregistreze un cuant verde, roşu sau albastru. Implicaţia filosofică din ecuaţia lui Schroedinger este profund uimitoare: înainte de a observare prin măsurare, acest particul parcă “exista” (sau “încă nu exista” în sensul material) în mai multe culori suprapuse, iar actul de observare forţează cuantul să aleagă o culoare definitivă pentru a lua existenţa în lumea materială. De aceea, fizica cuantică duce la concluzia că observatorul alege viitorul cuantului prin actul de observare! Cu alte cuvinte: noi, ca observatori, alegem trăsătura cuanţilor sau forma lumii compusă din milioane de cuanţi, prin actul de observare! Observarea creează realitatea. Dar “a observa” nu înseamnă nimic altceva decât acordarea atenţiei sau direcţionarea conştiinţei pe obiectul observat.

Dacă conştiinţa alege ce observăm în lumea fizică, atunci atenţia este că o rază de energie, care iluminează oceanul undelor în căutarea versiunii viitorului care urmează să apară în realitate. Acum înţelegem, ce vede clarvăzătoarea când se priveşte în viitor: versiunea cea mai probabilă care vrea să se realizeze pe plan material! Ce înseamnă acest lucru în termenul puterii gândului? Dacă există influenţa gândului asupra materiei “in statu nascendi”, atunci versiunea nedorită poate fi schimbată... Mecanismul apare uimitor de simplu şi se găseşte în sute de cărţi despre gândirea pozitivă: Dacă ne gândim în mod repetat la toate felurile de necaz care pot să apară în viaţa noastră, atunci direcţionăm raza de energia exact pe acest viitor nedorit şi-i acordăm greutate, adică, ridicăm cota de probabilitate pentru a deveni realitatea materială. În caz contrar, dacă avem o imagine precisă despre un ţel mult dorit, însoţită de credinţa puternică că atingem scopul cu uşurinţă pentru că deja există, undeva în oceanul viitorului probabil, atunci ridicăm probabilitatea pentru această versiune. Sună bine, dar şi prea simplu pentru a explica situaţia lumii din prezent: crize financiare, războaie, terorismul şi alte lucruri pe care nimeni nu le doreşte. Sute de cărţi despre gândul pozitiv parcă nu au schimbat nimic. De ce? Pentru că, în fiecare ştiinţă sau artă există anumite reguli care trebuie luate în considerare înainte de a le aplica în practică. Când te urci la un avion ca pilot, faci ore de pilotaj înainte. Lecţiile de pilotaj încep de obicei cu teoria, care trebuie înţeleasă profund pentru aplicare. Nimeni nu se urcă în avion dacă nu este convins că această construcţie din metal, cu sute de tone, poate să zboare că o vrăbiuţă în anumite condiţii. Acelaşi lucru se aplica şi la puterea gândului - degeaba citeşti cărţi despre gândul pozitiv, dacă nu eşti convins că “avionul poate să zboare”. De aceea, facem pas cu pas până când ajungem de la teorie la practică...