Manifestări dedicate persoanelor vârstnice

Mâine, pensionarii din întreaga lume vor avea o zi dedicată numai lor, “Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice”. Cu acest prilej, autorităţile judeţene au pregătit un spectacol omagial. Evenimentul va avea loc la Centrul Cultural Municipal “George Coşbuc”, miercuri, 1 octombrie, cu începere de la ora 16.00.

Organizatorii manifestării sunt Primăria Bistriţa, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Centrul judeţean pentru Cultură şi Consiliul Judeţean al Persoanelor Vârstnice Bistriţa. Intrarea este liber, iar organizatorii promit un spectacol de zile mari cu multe surprize pentru părinţii, bunicii nostri.