Lada de zestre a sălăuanilor, expusă la Tel Aviv
Institutul Cultural Român din Tel Aviv a organizat o nouă ediţie a festivalului “Nopţile române” din Yafo. Târgul de artă populară, atelierul interactiv de creaţie pentru copii, grupul “Iza” din Maramureş, au animat Piaţa Kedumim, manifestările fiind completate de expoziţii foto şi simpozioane. La festival, prin intermediul Muzeului Ţăranului Român, a fost prezentă şi Mihaela Todoran Pol, care a dus frumuseţea costumelor din Salva, pânzături, curele cu mărgele, clop cu păun, toate reliefând bogăţia spirituală a ţăranului de pe meleagurile lui Coşbuc.