Organizaţia Judeţeană Bistriţa-Năsăud Mai mult ca prefect
Scrisoare deschisă ministrului Administraţiei şi Internelor Mai mult ca prefect

Ştim că prefecţii apolitici, dar numiţi politic, marea lor majoritate din PD-L, nu îşi uita originea politică. Mai ştim că orice ingerinţă politică din partea unui înalt funcţionar public, aşa cum este prefectul, nu este permisă de lege. Din păcate, prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud nu are nicio jenă să se afişeze zâmbitor la toate evenimentele publice organizate de PD-L organizaţia Bistriţa-Năsăud. Evident, în primul rând, înconjurat doar de politicienii puterii, de fapt ai PD-L, singurul partid din arcul guvernamental care contează în acest judeţ.

Prefectul Cristian Florian nu participă la şedinţele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, pentru că prezenţa îi provoacă un disconfort major. Prefectul nu se implică în corectarea gravelor carenţe de legalitate patronate de preşedintele Consiliului Judeţean, în schimb, dau flori împreună, ce-i drept un gest frumos, la spectacole. Prefectul Cristian Florian nu răspunde la solicitările reprezentanţilor opoziţiei, pe teme administrative, în schimb patronează toate evenimentele de partid.

Dacă prefectul Cristian Florian nu a putut să se despartă de haina activistului de partid, aşa cum a demonstrat-o participând la evenimentul organizat în 7 Martie de femeile democrat-liberale şi dacă tot nu are nicio jenă în a-şi afirma apartenenţa politică, poate îi trece prin cap prefectului Florian să demisioneze şi să se dedice politicii. Nu de alta, dar prefectul va fi garantul organizării corecte a alegerilor din acest an iar atitudinea partizană a acestuia nu oferă nicio garanţie că acest lucru se va întâmpla.

Cum sunt slabe şanse ca prefectul să demisioneze, cerem Ministerul Administraţiei şi Internelor, prin ministrul Gabriel Berca, să-l demită, dându-i ocazia tânărului prefect să facă politică derobat de însărcinările oficiale.

Daniel Suciu,

Purtător de cuvânt PSD BN