Pentru că Ţărmure e prietenul meu, fac această precizare de la început, pentru a nu fi reinterpretat ulterior, am dreptul să scriu acest articol. Şi mai precizez de la început că mă mândresc cu prietenia lui Ţărmure pentru că sunt convins că tot ceea ce face, face din dragoste pentru muzică şi frumos şi asta îi dă dreptul să facă în continuare ceea ce face mai ales că, pe mulţi dintre noi îi şi bucură toate acestea.

Conjunctural sau nu, cu tentă politică sau fără tentă politică, în această perioadă Ţărmure al meu, e obiectul răutăţilor unor personaje, la vedere sau ascunse, cel mai ades neavenite, şi chiar mai rău, interesate direct în nişte aspecte bugetare.

Pentru a clarifica din perspectiva mea ce reprezintă Ţărmure pentru noi toţi, am să fac un exerciţiu de imaginaţie invers şi să încerc să regizez o Bistriţă fără Ţărmure: în Bistriţa fără Ţărmure, folclorul ar fi rege, încoronat cu o coroană mai mare decât capul lui şi, foarte important, cu sticle colorate pe post de diamante şi cu pietre vopsite pe post de giuvaere. Iar regele ăsta cu o coroană hidoasă ne-ar mai şi transmite că toţi banii din lume nu-i sunt suficienţi, deci nici o altă încercare culturală nu şi-ar mai găsi locul în oraşul nostru. Cel mult câte o Cântare a României pe la Casa Sindicatelor sau Casa de Cultură.

Şi pentru că eu sunt convins că o astfel de Bistriţă ar fi la fel de hidoasă ca şi coroana potenţialului rege folcloristic, mă rezum să spun atât: oricât ar vrea oceanul de folclor să n-aibă Ţărmure, aceasta nu este posibil pentru că de apa dulce îl desparte obligatoriu un Ţărmure.

Dorin Dobra