Candidatul PRM pentru funcţia de primar al municipiului Bistriţa, Ioan Tiberiu Negrean, crede că încercările analiştilor politici şi a electoratului de a tălmăci cuvintele şefului de stat sunt sortite eşecului, pornind de la „abordarea greşită că Traian Băsescu este un om normal”.
Actualitate
„Aşa cum cei de la DNA pierd la foc continuu, făcân d încadrări greşite pe dosare care le expun justiţiei, tot aşa, şi aceşti oameni îl consideră pe Traian Băsescu un om normal. Domnul Băsescu este un pirat, nu este un comandant de navă. El şi-a făcut un echipaj de piraţi şi acum când corabia se scufundă, a dat dispoziţie: băieţi părăsiţi copaia. Le-a spus mergeţi şi faceţi alianţă populară cu orice partid…Observaţi că din migraţia PDL, 80% se duc în PNL. Părerea mea că va fi următorul partid al Puterii, după alegerile locale, când se va scinda de PSD. Va fi aceeaşi Mărie, cu altă pălărie, aceiaşi oameni, după cum se vede şi în discursul lui Sorin Frunzăverde când solicita membrilor PNL să nu uita de fraţii lor, că-s de dreapta, că au aceleaşi orientări. Ei vor ocupa toate punctele cheie din PNL şi vor pregăti parlamentarele. În PDL vot rămâne acei oameni care vor candida în toamnă şi care vor trebui să achite nota de plată”, a comentat Negrean.
Şi prim-vicepreşedintele PRM BN, Gheorghe Pop, a menţionat că a avut impresia că visează urât vâzându-l „pe dictatorul Ceauşescu deturnat în vânzătorul Băsescu”.
„Dacă Ceauşescu era un dictator care apăra ţara şi poporul, Băsescu este un dictator care vinde ţara pe nimic. Face ce ştie mai bine, ce a învăţat prin porturile lumii. Cred că poporul român trebuie să scape de un astfel de preşedinte cât mai repede, cu atât mai bine. Trebuie să alegem un Parlament cu adevărat democratic şi reprezentant al naţiunii şi acesta să-l suspende de urgenţă”, a concluzionat Gheorghe Pop.