Reporter: Domnule preşedinte, cum comentaţi recentele treceri la USL ale celor care au abandonat PDL? Publicul este îngrijorat de această „migraţie politică”.
Actualitate
Victor Ponta: Uniunea Social Liberală este formată din oameni care vor să fie un exemplu al responsabilităţii. Sunt mulţi, din alte partide, care văd asta şi realizează că au greşit, că există şi altă variantă de a face politică, că lucrurile pot fi făcute şi corect. Pentru moţiune, pentru a da jos acest guvern, sunt mulţi foşti membri ai puterii care vor să îşi spele păcatele.
Moţiunea pe care am depus-o în Parlament este o încercare de a corecta toate aceste măsuri dezastruoase pe care le-a luat acest Guvern în doar două luni de mandat. Să nu uităm că 150 de milioane de euro au fost alocate către administraţiile puterii în mod discreţionar, ceea ce e o sumă echivalentă aproape cu reţinerile ilegale de CASS din pensii. Aşadar, putem spune că Guvernul a luat bani de la pensionari şi i-a dat primarilor PDL. Pentru astfel de decizii, actualul Guvern trebuie să plece.
Rep.: Care este scopul vizitei dumneavoastră de sâmbătă în judeţul Bistriţa-Năsăud ?
Victor Ponta: Unii politicieni, precum Ioan Oltean, au obiceiul să dea lecţii despre ce înseamnă politica, despre ce trebuie să spui şi cum trebuie să te comporţi. Dumnealui spunea la un moment dat că are broaşte în gât, dacă nu mă înşel. Orice ar vrea să fie domnul Oltean, el nu este un exemplu de om politic, sau este dar unul negativ.
Vizita mea reprezintă dorinţa de a mă implica personal în campania USL din judeţ, pentru că trebuie pus capăt mafiei lui Ioan Oltean. Lansarea candidaturilor USL pentru alegerile locale este un eveniment foarte important, deoarece aceste alegeri sunt primul pas pentru a îndepărta o guvernare care a făcut atât de mult rău României.
Rep.: Emil Radu Moldovan şi Ovidiu Creţu sunt candidaţii USL pentru funcţiile de preşedinte al Consiliului Judeţean şi de primar al oraşului Bistriţa. Consideraţi că aceştia sunt candidaţii ideali?
Victor Ponta: Da, categoric da! Un primar bun din Bistriţa are nevoie de un preşedinte de Consiliu Judeţean pe măsură. Noi am încercat să găsim oamenii care vor să se implice în mod serios, buni profesionişti precum Radu Moldovan, Ovidiu Creţu sau Mircea Romocea. Sunt mulţumit de echipa de aici, şi sunt sigur că ei vor reuşi să câştige şi să ajute judeţul.
Rep: Care credeţi că sunt proiectele prioritare pentru judeţ? Până acum s-au promis foarte multe, dar nu a existat o strategie clară de modernizare.
Victor Ponta: După cum am spus, voi participa sâmbătă la evenimentul de lansare a candidaţilor USL. Echipa USL are un plan clar pentru modernizarea şi dezvoltarea judeţului.
Priorităţile sunt crearea de locuri de muncă, infrastructura şi agricultura. Dorim să dezvoltăm reţeaua de drumuri judeţene din Bistriţa-Năsăud şi conexiunile cu drumurile naţionale şi judeţele învecinate. Aceste lucrări vor fi bine organizate şi nicio zonă din judeţ nu va fi dezavantajată. Prin încurajarea investiţiilor şi prin aceste proiecte de infrastructură vom crea locuri de muncă şi vom oferi asistenţă de specialitate celor care doresc să lucreze.
Rep.: Iar pentru domeniul agriculturii?
Victor Ponta: În agricultură sunt câţiva paşi necesari pentru modernizare. Trebuie susţinută producţia prin modernizarea infrastructurii şi crearea unor centre de depozitare zonală. Este necesară eficientizarea întregului proces şi trebuie să avem în vedere crearea de valoare adăugată. În plus, există o problemă în privinţa distribuţiei, trebuie să implementăm schimbări în această privinţă prin care distribuţia să fie facilitată.
Dar, atenţie, aceste măsuri vor avea nevoie de un pas în plus, de la centru. Pe care îl poate face Guvernul - şi sper să fim cât mai curând la Guvern pentru a le putea implementa: TVA diferenţiat pentru produse agricole, măsuri de creditare, măsuri de subvenţionare. De aceea, alegerile locale sunt doar primul pas. Urmează, la fel de importante, alegerile generale.
Rep.: Descrieţi-ne cum vă imaginaţi prima zi ca prim-ministru al României? Care ar fi prima responsabilitate asumată pe care doriţi să o îndepliniţi din această funcţie?
Victor Ponta: Voi începe cu repararea unor mari nedreptăţi, precum e cea din prezent, legată de pensionari. Vom continua cu măsuri de relansare economica şi de creare de locuri de muncă. Ştiţi clar ce voi face, pentru că tot ce vrem este deja înscris în primele 15 măsuri pe care le-am propus şi guvernului actual. Sunt multe măsuri care se pot lua rapid. Dar prefer să nu fac un joc de imaginaţie, căci funcţia de premier nu este o joacă. Am un plan foarte clar cu privire la primele măsuri care trebuie luate. De îndată ce ocazia se va ivi, ceea ce vreau să fac voi face, nu îmi voi imagina că fac, precum actualul premier şi predecesorul său.